Suporterii echipei Steaua Bucuresti nu vor fi admisi pe stadion la meciul cu Sheriff din Liga Europa. Decizia a fost luata de conducerea gruparii tiraspolene la solicitarea clubului bucurestean. Astfel, nici fanii de la Chisinau ai Stelei nu vor fi lasati pe stadion daca vor veni la meci in grupuri organizate sau daca vor purta fulare cu simbolurile clubului din Romania.


Conducerea echipei Steaua Bucuresti a anuntat clubul Sheriff ca renunta la cota de cinci la suta din biletele pentru meciul de la Tiraspol din Liga Europa. Sefii clubului bucurestean si-au motivat decizia prin faptul ca fanii echipei au provocat mai multe incidente in timpul partidelor anterioare. Sheriff a anuntat astazi pe site-ul oficial ca a informat UEFA despre faptul ca nu va lasa pe stadion suporterii echipei Steaua, indiferent daca sunt din Romania sau Moldova. Asta in conditiile in care la Chisinau exista fan club al echipei Steaua. Ofiterul de presa al gruparii Sheriff, Alexandr Babac a declarat ca agentii de securitate vor interzice accesul pe stadion a fanilor de la Chisinau, daca acestia vor purta fulare sau fanioane ale formatiei Steaua.

Gruparea tiraspoleana a luat aceasta decizie dupa ce Steaua a declarat ca isi declina orice responsabilitate pentru eventuale incidente provocate de fani. Partida Sheriff-Steaua din Liga Europa este programata pentru miercurea viitoare si va fi transmisa in direct de PRO TV.