Portarul echipei germane Stuttgart, Jens Lehmann, a fost pedepsit de antrenorul Markus Babbel, pentru ca a participat la Oktoberfest, sarbatoarea anuala a berii de la Munchen.
Lehmann, care locuieste în apropiere de Munchen a mers la Oktoberfest dupa ce formatia sa a pierdut sâmbata cu 0 la 2 meciul din campionat cu gruparea Koln. El a fost fotografiat la Oktoberfest, unde a stat pâna la miezul noptii alaturi de sotia sa si de câtiva prieteni. Astfel, Lehmann a fost exclus din lotul lui Stuttgart si nu va juca mâine împotriva formatiei Lubeck, într-un meci din Cupa Germaniei.


