Tenismena din România, Ana Bogdan, a suferit un eșec dramatic în primul tur al Masters-ului din Madrid. Jucătoarea de peste Prut, condusă în primul set cu 5 la 1, a ratat o minge de meci și a pierdut duelul de aproape trei ore și jumătate contra unei chinezoaice.
Ana Bogdan a debutat pe zgura din Madrid în bătălia cu Xiyu Wang. Chinezoaica aflată cu 12 poziții mai sus în top-ul mondial decât românca a început mult mai bine, iar la un moment dat, în primul set era 5 la 1. Ana Bogdan a revenit superb și a dus setul la tie-break, reușind să smulgă victoria. Actul secund a fost mai echilibrat, s-a ajuns din nou la tie-break, dar de această dată s-a impus Wang. Chinezoiaca a dominat în decisiv, când a fost 6 la 2. Meciul thriller a durat peste 3 ore și 20 de minute.
După eliminarea Anei Bogdan, România a rămas cu trei jucătoare pe tabloul principal: Irina Begu, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian. Begu s-a calificat în turul doi, după ce a învins-o pe tenismena de numai 18 ani, Linda Fruhvirtova. A fost 6 la 4 și 7 la 6 pentru româncă.
Irina Begu se va duela în turul doi cu americanca Madison Keys. În paralel, Sorana Cîrstea, calificată direct în runda secundă, va juca împotriva unei tinere jucătoare din Filipene. Iar Jaqueline Cristian dispută în această seară meciul din prima etapă, contra polonezei Magdalina Frech. Cristian a ajuns pe tabloul principal, după victoriile din calificări împotriva americancei McCartney Kessler și Dariei Saville din Australia.
Turneul Masters 1000 din capitala Spaniei are un fond de premiere în valoare de circa 7,7 milioane de euro. Deținătoarea trofeului este bielorusa Aryna Sabalenka.

