Tenismencele din România fac furori la Mastersul de la Roma. Sorana Cârstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian s-au calificat în turul al treilea. Campioana de la Roma va primi un cec de 700 de mii de euro.

Calificare spectaculoasă în turul al treilea a Mastersului de la Roma pentru românca Jaqueline Cristian. Deși a pierdut în finala calificărilor, Jaqueline a ajuns direct în turul al doilea ca lucky loser, după retragerea Barborei Krejcikova. Apoi deși a pierdut primul set în fața rusoaicei Elina Avanesyan, Jaqueline Cristian a revenit și a câștigat următoarele două manșe cu un dublu de 6 la 2.

În turul al treilea, Jaqueline Cristian o va întâlni pe cea de-a treia favorită a turneului, americanca Coco Gauff. De o calificare mai ușoară a avut parte cea mai bună tenismesmenă din Romania. Clasată pe locul 32 în lume, Sorana Cârstea a trecut cu 7 la 5 și 6 la 0 de cehoaica Brenda Fruhvirtova. Iar Irina Begu a ajuns în turul trei la Roma, după ce a beneficiat de două abandonuri ale adversarelor în aceeași zi. Begu ar fi trebuit să o întâlnească pe Elena Rybakina, campioana en-titre de la Foro Italico, dar jucătoarea din Kazahstan s-a retras. Astfel românca a jucat cu Oceane Dodin, dar și franțuzoiaca a declarat forfait, după ce era condusă cu 5 la 2 în primul set. Pentru prezența în a treia rundă a turneului, româncele și-au asigurat fiecare câte un cec în valoare de 30 de mii de euro și 65 de puncte în clasamentul WTA.
În schimb o a patra tenismenă din România, Ana Bogdan, a avut parte de o eliminare dramatică în fața campioanei de la Wimbledon. Ana Bogdan a părăsit turneul de la Roma în turul al doilea, după ce a cedat cu 2 la 6, 6 la 3 și 4 la 6, în fața cehoaicei Marketa Vondrousova.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.