O noua infrangere pentru nationala Moldovei. Tricolorii au cedat in fata selectionatei Serbiei, scor 0 la 3, in cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2018. Dupa un inceput de meci foarte bun, chiar capitanul nationalei, Alexandru Epureanu, aflat la cel de-al 75-lea meci in tricoul nationalei, si-a ingropat echipa cu o gafa increbila. Acesta nu a reusit sa preia balonul.


Alexandru EPUREANU, CAPITAN NATIONALA MOLDOVEI Acest meci nu e infrangerea nici a lui Dobrovolschi, nici a echipei. Putem spune ca e infrangerea lui Alexandru Epureanu.”

Alexandru GATCAN, MIJLOCAS NATIONALA MOLDOVEI “Nu trebuia sa gresim la asa momente usoare. Ei nu au facut ceva deosebit ca sa marcheze. Au fost greselile noastre.”

Dusan TADIC, MIJLOCAS NATIONALA SERBIEI “Primul gol a fost foarte important, pentru ca primele 15 minute nu au fost prea usoare pentru noi. ”

In continuare Moldova a incercat sa revina, dar presiunea si-a spus cuvantul si tricolorii au mai incasat alte doua goluri. Pentru 2 la 0 a marcat starul lui Chelsea, Branislav Ivanovic.

Branislav IVANOVIC, CAPITAN NATIONALA SERBIEI  „La drept vorbind, este foarte dificil sa joci împotriva acestui stil de joc promovat de Moldova. Cu siguranta, unele echipe vor pierde aici puncte. ”

Intr-un final Dusan Tadic a inscris si el, iar Moldova a pierdut rusinos cu 0 la 3.

Igor DOBROVOLSCHI, SELECTIONER MOLDOVA „Acesta este fotbalul. Cineva trebuie sa piarda, azi norocul a fost de partea lor.”

Microbistii au venit in numar mare si au inceput seara cu intonarea imnului si o coregrafie impresionanta reprezentand tricolorul, insa la final au incheiat scandand, rusine, si au cerut demisia selectionerului Igor Dobrovolschi. 

Igor DOBROVOLSCHI, SELECTIONER MOLDOVA „ Probabil au avut tot dreptul. ”

Alexandru EPUREANU, CAPITAN NATIONALA MOLDOVEI „Mai degraba trebuiau sa strige „Afara Epureanu” sau „Nu-l mai chemati pe Epureanu”. N-are nicio vina antrenorul atunci cand decide componenta. Daca jucatorul face asa o gafa, el cu ce-i de vina?”

Epureanu a jucat aseara al 75-a meci pentru nationala, acesta constituind un record al selectiilor. Vechea performanta de 74 de partide disputate i apartinea lui Radu Rebeja. Duminica, Moldova va intalni acasa Irlanda, in cel de-al treilea meci din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2018.