Nationala de fotbal a Moldovei va face parte din urna a cincea valorica la tragerea la sorti a preliminariilor Campionatului European din 2012. UEFA a publicat aseara clasamentul final al coeficientilor. Tragerea la sorti va avea loc in luna februarie.


UEFA a publicat aseara clasamentul final al coeficientilor echipelor nationale pentru tragerea la sorti a preliminariilor pentru Campionatul European din 2012. Nationala Moldovei este clasata pe locul 43 si va face parte din urna a cincea valorica, care este penultima. Astfel, selectionata noastra nu va putea ajunge in aceeasi grupa cu echipe ca Islanda, Georgia, Albania, Estonia sau Armenia.

Rusia se afla in prima urna valorica, in timp ce Romania va face parte din cea de-a doua. Pentru preliminariile Campionatului European din 2012 se vor forma noua grupe, sase dintre ele vor avea cate sase echipe, iar trei grupe vor avea cate cinci reprezentative.

Tragerea la sorti va avea loc la 7 februarie la Varsovia. Presedintele federatiei, Pavel Ciobanu, a declarat ca pana la aceasta data va fi cunoscut numele noului selectioner. Tot astazi, Federatia Internationala de fotbal a dat publicitatii clasamentul mondial. Moldova a coborat cinci pozitii si a ajuns pe locul 93, langa Angola si Islanda.