Un fotbalist al gruparii Zimbru Chisinau a fost transportat la spital in timpul meciului cu Dinamo-Auto din Super Liga Moldovei. Donny van Iperen a cazut inconstient pe gazon, dupa o ciocnire cu portarul advers. Reprezentantii clubului spun ca viata olandezului se afla in afara oricarui pericol.

In minutul 11 al duelului dintre Zimbru si Dinamo-Auto, fundasul Donny van Iperen s-a ciocnit cu portarul echipei din Tiraspol, fiind lovit in cap. Fotbalistul de 27 de ani s-a prabusit la pamant inconstient. Olandezul a primit imediat ajutorul medicilor, dupa care a fost dus la spital.

Reprezentantii clubului Zimbru au anuntat ca Iperen este inca inconstient si se afla in stare stabila, fara a preciza spitalul la care este internat.

Formatia din Chisinau a transferat fundasul din Tarile de Jos in aceasta vara. In partida de aseara, echipa pregatita de Vlad Goian a remizat in partida cu Dinamo-Auto, scor 0 la 0.  

Vlad GOIAN, ANTRENOR “ZIMBRU CHISINAU”: „0 la 0, poate e un rezultat echitabil, poate nu. Am ratat si un penalty. Cel mai important este ca el (n.r. van Iperen) sa fie sanatos.”

Intr-un alt meci, Sheriff Tiraspol a invins formatia FC Sfantul Gheorghe cu 3 la 1. Campioana in exercitiu era condusa din minutul 4, dar a intors scorul, gratie golurilor semnate de Kiki, Rasheed Akanbi si Steve Ambri.

Dupa doua etape in Super Liga moldoveneasca, Sheriff Tiraspol este lidera clasamentului, avand patru puncte acumulate. In aceasta seara sunt programte alte doua partide in campionat.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.