Un nou sport olimpic isi ia avant in tara noastra. Astazi la Chisinau s-a desfasurat o proba oficiala de triatlon in spatiu inchis. In cadrul evenimentului a fost inaugurata si federatia de profil.


Peste 60 de sportivi profesionisti si amatori s-au adunat astazi la cea de-a doua proba oficiala de triatlon in incapere din Moldova. Concurentii au avut de trecut 3 probe: natatie, ciclism si alergare. Inotul le-a dat mari batai de cap sportivilor, majoritatea recunoscand ca e disciplina cea mai complicata.

Andrei VRABIE, TRIATLONIST “A fost destul de greu pentru ca e primul start de acest gen pentru mine si in plus, cu inotul nu o duc prea bine, la inot am pierdut mai mult timp.”

Si daca majoritatea a fost concentrata doar pe competitie, un concurent a avut timp chiar si pentru a-si lauda adversarii.

Alexei TERZI, TRIATLONIST “Avem un participant prosportiv, proatlet si el alearga foarte bine.”

Alexei este programator de meserie. Si chiar daca la prima vedere triatlonul nu se prea impaca cu domeniul IT, el a obtinut al doilea timp al competitiei.

Alexei TERZI, TRIATLONIST “Eu sunt programator, web-developer. La lucru eu stau, dar la sport eu alerg.”

Primul a finisat Liviu Croitoru, castigator a numeroase competitii de maraton atat din tara, cat si de peste hotare.

Liviu CROITORU, TRIATLONIST “E greu pentru ca eu sunt deprins afara, in conditiile outdoor, dar indoor sunt alte conditii. Aici conteaza mai mult factorii tehnici decat factorii umani.”

In cadrul evenimentului a fost inaugurata si Federatia de Triatlon din Republica Moldova. 

Dorin ALEXEI, PRESEDINTELE FEDERATIEI DE TRIATLON MOLDOVA "Evenimentul este foarte important, ca si cum s-ar naste un copil. Noi l-am inregistrat, il pornim, dam drumul in lume. Atata timp cand o sa-l ducem ca pe un copil sanatos, il dezvoltam, il invatam, il antrenam, il pregatim, triatlonul in Moldova are sanse."

Participantii care au incheiat competitia pe primele locuri s-au ales cu medalii, iar castigatorii au primit premii. Din anul 2000 triatlonul este o proba olimpica.