Scandal in sportul moldovenesc, soldat cu migratia kickboxerilor de la un club la altul. Presedintele Federatiei de Kickboxing il acuza pe unul dintre cei mai buni luptatori, Denis Apavaloaie, care a parasit recent clubul la care se antrena, ca si-a rupt mana intr-o bataie dintr-un club de noapte. Sportivul neaga acuzatia si spune ca s-a accidentat la antrenament.

La o saptamana dupa ce a parasit clubul de kickboxing Gladiator, unul dintre cei mai promitatori luptatori din Moldova Denis Apavaloaie este acuzat ca s-a accidentat intr-o bataie in afara ringului.  Presedintele Federatiei de profil, Tudor Gorea, il acuza ca s-a batut intr-un club de noapte. 

Denis Apavaloaie, in varsta de 20 de ani, este campion mondial la kickboxing printre amatori. El s-a mutat la un clubul Lion si va practica in continuare K-1.

Sportivul spune ca nu mai putea ramane intrucat nu mai avea cu cine se antrena dupa plecarea mai multor colegi. Apavaloaie nu este singurul care a decis in ultimul timp sa-si incheie cariera in kickboxing. Recent, un alt luptator de performanta, Maxim Bolotov, s-a mutat la un club de muay tay.

La randul sau, dublul campion mondial la kickboxing afirma ca Gorea este pur si simplu suparat de plecarea mai multor sportivi.

La Campionatul European, desfasurat in aceasta luna in Turcia, kickboxerii moldoveni au cucerit o medalie de bronz.