Vadim Cemartan a fost unul din eroii unui meci din Liga Campionilor Asiei. Atacantul moldovean al echipei Bunyodkor din Uzbekistan a marcat un gol si a dat o pasa decisiva in partida cu o formatia din Emiratele Arabe Unite.
Vadim Cemartan, transferat recent la Bunyodkor, a marcat primul gol pentru noul club in meciul cu Al Ain, egaland scorul. Formatia din Emirate a inscris apoi si a revenit in avantaj, insa, pe final de repriza, Bunyodkor a facut 2 la 2. Khamdanov a punctat din pasa decisiva a lui Cemartan.
In repriza a doua, Bunyodkor a ramas in zece oameni, un jucator fiind eliminat pentru un nou fault, iar in ultimele minute Al Ain a obtinut un penalty. Abdulrahman a transformat lovitura, apoi a incercat sa sarbatoreasca golul in stilul marilor vedete din fotbal, insa gazonul i-a jucat festa.
Bunyodkor Tashkent a pierdut meciul cu Al Ain, scor 2 la 3. Echipa moldoveanului Vadim Cemartan ramane pe locul 4 in grupa C a Ligii Campionilor Asiei, dupa doua partide, fara puncte acumulate. Bunyodkor este al 10-lea club din cariera lui Cemartan.
Acesta a mai jucat pentru o alta formatie uzbeka, Buxoro, dar si la mai multe echipe moldovenesti, printre care Dacia, Dinamo-Auto sau Veris.

