Vechii parteneri au devenit rivali. Tenismanul moldovean Radu Albot il va infrunta pe conationalul sau, Maxim Dubarenco, care evolueaza sub steagul Belarusului, in sferturile turneului ATP Challenger din Uzbekistan. Astazi, Albot si-a castigat lejer meciul din optimi de finala.


Radu Albot a jucat cu tenismanul columbian Nicolas Barrientos, in optimi. Moldoveanul a dominat autoritar meciul, atat pe serviciul sau, cat si pe cel advers. Albot a castigat cu 6 la 0 prima parte. 

 
In setul al doilea, Barrientos a incercat sa concureze cu Albot de la egal la egal si cateva minute bune i-a lasat sperante pentru echilibrarea jocului. Totusi, columbianul a castigat doar un game, iar apoi Albot a revenit la conducere si a incheiat fara emotii partida. Moldoveanul s-a impus cu 6 la 1 si s-a calificat in sferturile turneului ATP Challenger din Karshi. Acolo, Albot, numarul 143 mondial, il va infrunta pe vechiul partener din selectionata Moldovei de Cupa Davis, Maxim Dubarenco.

Acesta din urma evolueaza sub steagul Belarusului si ocupa la moment locul 300 in topul ATP. Pentru calificarea in sferturi, Albot si Dubarenco si-au asigurat cate 1 mie 500 de dolari. Castigatorul meciului direct va merge in semifinale, iar premiul va creste la 2 mii 500 de dolari.