Proiectul Aquatica Submarines este coordonat de antreprenorul Richard Branson, iar din echipa face parte şi Fabien Cousteau, nepotul celebrului explorator Jacques Cousteau, care a filmat aici un documentar în 1971.
\r\n\r\n
La bordul unui submarin pecial, echipa a ajuns de mai multe ori pe fundul gropii, iar imaginile filmate au fost transmise live pe internet. În acest fel, ei au putut realiza şi o harta tridimensionala cu interiorul gropii.
\r\n\r\n
Misiunea echipei lui Branson include şi prelevarea unor mostre de apa. Astfel, ei vor afla ce bacterii traiesc în aceasta zona.
\r\n\r\n
Totodata, analizând sedimentele de pe fundul gropii, cercetatorii vor putea afla detalii despre schimbarile de mediu, care ar fi putut duce la declinul civilizaţiei Maya.
\r\n\r\n
Cercetatorii au descoperit aici o peştera subacvatica, cu stalactice foarte mari. Asta poate fi dovada ca Marea Groapa Albastra a fost cândva un sistem de peşteri, pentru ca stalacticele cresc numai în peşteri uscate, nu şi în cele subacvatice.
\r\n\r\n
Prin urmare, în trecut nivelul marii era mult mai scazut.
',socials:null,photoUrl:'2025/11/05/protv.png-1762332307cc81d3c3-f3d0-44b3-89e1-78e944fc40d2.webp',isContactPage:1,pageUrl:'pro-tv',facebookUrl:null,instagramUrl:null,tictokUrl:null,deleted_at:null,expertise:null}}],articleUpdates:[],article_gallery:[{article_gallery_id:555293,article_id:2427841,name:'5638631.jpg',position:null,title:' ',old:1,procesed:1,source:null}],article_tags:[],long_link:'/stiinta/descoperire-incredibila-despre-marea-groapa-albastra-ce-au-observat---2427841.html',full_url:'https://protv.md/stiinta/descoperire-incredibila-despre-marea-groapa-albastra-ce-au-observat---2427841.html',url_identifier_normalized:'descoperire-incredibila-despre-marea-groapa-albastra-ce-au-observat',cover_thumb_sm:'http://assets.protv.md/articles/files/thumbs/140x100/5638631.jpg',cover_thumb_md:'http://assets.protv.md/articles/files/thumbs/320x180/5638631.jpg',cover_thumb_lg:'http://assets.protv.md/articles/files/thumbs/680x400/5638631.jpg',meta_title:'Descoperire incredibila despre Marea Groapa Albastra. Ce-au observat cercetatorii in adancuri - FOTO',meta_description:'O echipa de oameni de stiinta condusa de Richard Branson s-a scufundat in Marea Groapa Albastra.',articleSchemaOrg:{'@context':'https://schema.org','@type':'NewsArticle',description:'O echipa de oameni de stiinta condusa de Richard Branson s-a scufundat in Marea Groapa Albastra.',headline:'Descoperire incredibila despre Marea Groapa Albastra. Ce-au observat cercetatorii in adancuri - FOTO',author:{'@context':'https://schema.org','@type':'Person','@id':'https://protv.md/autor/pro-tv',url:'https://protv.md/autor/pro-tv',name:'PRO TV',description:'',image:{'@type':'ImageObject',url:''},jobTitle:'Redactor de stiri',worksFor:{'@type':'NewsMediaOrganization','@id':'https://protv.md/#publisher'},sameAs:[]},datePublished:'2018-12-12T06:41:28.000Z',dateModified:'2018-12-12T06:41:28.000Z',mainEntityOfPage:'https://protv.md/stiinta/descoperire-incredibila-despre-marea-groapa-albastra-ce-au-observat---2427841.html',articleSection:'Știință',image:'https://assets.protv.md/articles/images/original/5638631.jpg',publisher:{'@type':'NewsMediaOrganization','@id':'https://protv.md/#publisher',name:'Pro TV Chișinău',alternateName:['PROTV.MD','Pro TV Moldova','ProTV Chisinau','protv','Pro TV'],url:'https://protv.md',logo:{'@type':'ImageObject',url:'https://assets.protv.md/articles/images/original/2025/09/18/Logositeprotvmare1-1758187928f3a609a1-3863-4cc3-a722-ce601dd99414.png',width:151,height:48,contentUrl:'https://assets.protv.md/articles/images/original/2025/09/18/Logositeprotvmare1-1758187928f3a609a1-3863-4cc3-a722-ce601dd99414.png'},foundingDate:'1999-09-03',sameAs:['https://www.facebook.com/protvchisinau/','https://www.youtube.com/@protvchisinau5284','https://www.instagram.com/protv_chisinau/','https://www.tiktok.com/@protvchisinau','https://t.me/+vHuIDkKPV4VkNzEy'],publishingPrinciples:'https://protv.md/codul-deontologic',diversityPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic',ethicsPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic',masthead:'https://protv.md/codul-deontologic',correctionsPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic',verificationFactCheckingPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic'}},breadcrumbSchemaOrg:{'@context':'https://schema.org','@type':'BreadcrumbList',mainEntityOfPage:'https://protv.md/stiinta/descoperire-incredibila-despre-marea-groapa-albastra-ce-au-observat---2427841.html',itemListElement:[{'@type':'ListItem',position:1,name:'Acasă',item:'https://protv.md'},{'@type':'ListItem',position:2,name:'Știință',item:'https://protv.md/stiinta'},{'@type':'ListItem',position:3,name:'Descoperire incredibila despre Marea Groapa Albastra. Ce-au observat cercetatorii in adancuri - FOTO',item:'https://protv.md/stiinta/descoperire-incredibila-despre-marea-groapa-albastra-ce-au-observat---2427841.html'}]},faqSchemaOrg:null,authorSchemaOrg:[{'@context':'https://schema.org','@type':'Person','@id':'https://protv.md/autor/pro-tv',url:'https://protv.md/autor/pro-tv',name:'PRO TV',description:'',image:{'@type':'ImageObject',url:''},jobTitle:'Redactor de stiri',worksFor:{'@type':'NewsMediaOrganization','@id':'https://protv.md/#publisher'},sameAs:[]}],articleVideoObjectSchemaOrg:{}},similarArticles:[{article_id:2768826,name:'Imagini de la vama Palanca, după incidentul în care un angajat a fost rănit. Pasagerii spun că s-a auzit o explozie - FOTO',cover_thumb:'2026/10/05/1791189122-834afdbb-705b-4c0a-a209-04cbad2355c8.webp',cover_thumb_202:'2026/10/05/1791189117-afdf7673-8938-4804-a8d4-63979b744dd3.webp',cover_thumb_165:'2026/10/05/1791192197-c33c02b7-4604-440b-b963-6df58d8219fa.webp',cover_thumb_067:'2026/10/05/1791189117-afdf7673-8938-4804-a8d4-63979b744dd3.webp',cover_thumb_081:'2026/10/05/1791189117-afdf7673-8938-4804-a8d4-63979b744dd3.webp',cover_thumb_177:'2026/10/05/1791189117-afdf7673-8938-4804-a8d4-63979b744dd3.webp',short_content:'
Noi imagini surprinse la vama Palanca arată urmările incidentului în care un angajat a fost rănit. Pasagerii aflați în autocar spun că au auzit o explozie, iar imediat după aceasta geamurile vehiculului s-au spart. Până în acest moment, autoritățile nu au raportat alte persoane rănite.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1791200394,updated_at:1791202057,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:8545,type:'photo',url_identifier:'imagini-de-la-vama-palanca-unde-un-angajat-a-fost-ranit-iar-un-autocar-deteriorat-pasagerii-spun-ca-a-fost-o-explozie-foto',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2749418,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/imagini-de-la-vama-palanca-unde-un-angajat-a-fost-ranit-iar-un-autocar-deteriorat-pasagerii-spun-ca-a-fost-o-explozie-foto---2768826.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/imagini-de-la-vama-palanca-unde-un-angajat-a-fost-ranit-iar-un-autocar-deteriorat-pasagerii-spun-ca-a-fost-o-explozie-foto---2768826.html'},{article_id:2768820,name:'Incident la punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe: un angajat a fost rănit, după ce un proiectil a căzut în zonă. Activitatea vamei, sistată - VIDEO',cover_thumb:'2026/10/05/1791188752-0b964275-1c19-4797-9543-1720726bc33d.webp',cover_thumb_202:'2026/10/05/1791186217-0125bae3-2dd3-4404-99ae-260d69469949.webp',cover_thumb_165:'2026/10/05/1791188694-1036e941-7154-4be1-b153-2db0425791ef.webp',cover_thumb_067:'2026/10/05/1791186217-0125bae3-2dd3-4404-99ae-260d69469949.webp',cover_thumb_081:'2026/10/05/1791186217-0125bae3-2dd3-4404-99ae-260d69469949.webp',cover_thumb_177:'2026/10/05/1791186217-0125bae3-2dd3-4404-99ae-260d69469949.webp',short_content:'
Un polițist de frontieră a fost rănit după ce un proiectil a explodat lângă punctul de trecere Palanca. În urma atacului a fost avariat un autocar cu pasageri și o cabina de control. Activitatea punctului de trecere a fost sistată mai mult de șapte ore, iar călătorii au fost redirecționați spre Tudora. Spre deosebire de alte cazuri, Ministerul de Externe, Guvernul și Parlamentul nu au condamnat public acest incident militar grav.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1791197054,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:4845,type:'video',url_identifier:'incident-la-punctul-de-trecere-palanca-maiaki-udobnoe-un-angajat-a-fost-ranit-dupa-ce-un-proiectil-a-cazut-in-zona-activitatea-vamei-sistata',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2749417,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/incident-la-punctul-de-trecere-palanca-maiaki-udobnoe-un-angajat-a-fost-ranit-dupa-ce-un-proiectil-a-cazut-in-zona-activitatea-vamei-sistata---2768820.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/incident-la-punctul-de-trecere-palanca-maiaki-udobnoe-un-angajat-a-fost-ranit-dupa-ce-un-proiectil-a-cazut-in-zona-activitatea-vamei-sistata---2768820.html'},{article_id:2768873,name:'Vizele moldovenilor care muncesc sau urmează să lucreze în Israel, prelungite automat: cine beneficiază de noua măsură / DOC',cover_thumb:'2026/10/05/1791216256-e8aba5e6-3225-4e10-8b60-72f55c48b482.webp',cover_thumb_202:'2026/10/05/1791216256-e8aba5e6-3225-4e10-8b60-72f55c48b482.webp',cover_thumb_165:'2026/10/05/1791216263-a1ecd5af-3a53-4582-86fc-18922343ce0d.webp',cover_thumb_067:'2026/10/05/1791216256-e8aba5e6-3225-4e10-8b60-72f55c48b482.webp',cover_thumb_081:'2026/10/05/1791216256-e8aba5e6-3225-4e10-8b60-72f55c48b482.webp',cover_thumb_177:'2026/10/05/1791216256-e8aba5e6-3225-4e10-8b60-72f55c48b482.webp',short_content:'
Vești importante pentru cetățenii Republicii Moldova care muncesc sau urmează să muncească în Israel. Autoritatea pentru Populație și Imigrație a Statului Israel a anunțat prelungirea automată a unor vize pentru lucrătorii străini, în contextul suspendării temporare a zborurilor companiei „Fly Dubai” către Israel.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1791227105,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:3941,type:'photo',url_identifier:'vizele-moldovenilor-care-muncesc-sau-urmeaza-sa-lucreze-in-israel-prelungite-automat-cine-beneficiaza-de-noua-masura-doc',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2749468,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/vizele-moldovenilor-care-muncesc-sau-urmeaza-sa-lucreze-in-israel-prelungite-automat-cine-beneficiaza-de-noua-masura-doc---2768873.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/vizele-moldovenilor-care-muncesc-sau-urmeaza-sa-lucreze-in-israel-prelungite-automat-cine-beneficiaza-de-noua-masura-doc---2768873.html'},{article_id:2768845,name:'Facturile la lumină, cu informații noi din octombrie: consumul va fi comparat cu cel din anul trecut - FOTO',cover_thumb:'2026/10/05/1791199152-c37b07eb-34f4-43de-b991-28ccc00fbfe2.webp',cover_thumb_202:'2026/10/05/1791199152-c37b07eb-34f4-43de-b991-28ccc00fbfe2.webp',cover_thumb_165:'2026/10/05/1791199166-a9053113-c3ed-451a-b320-1f2530a7c1e4.webp',cover_thumb_067:'2026/10/05/1791199152-c37b07eb-34f4-43de-b991-28ccc00fbfe2.webp',cover_thumb_081:'2026/10/05/1791199152-c37b07eb-34f4-43de-b991-28ccc00fbfe2.webp',cover_thumb_177:'2026/10/05/1791199152-c37b07eb-34f4-43de-b991-28ccc00fbfe2.webp',short_content:'
Facturile emise de Premier Energy vor conține, începând din luna octombrie, informații comparative despre consumul de energie electrică. Consumatorii casnici vor putea vedea cât au consumat față de aceeași perioadă a anului trecut, dar și în raport cu valorile medii pentru gospodăriile din mediul urban sau rural.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1791210014,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:3711,type:'photo',url_identifier:'facturile-la-lumina-cu-informații-noi-din-octombrie-consumul-va-fi-comparat-cu-cel-din-anul-trecut-foto',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2749434,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/facturile-la-lumina-cu-informatii-noi-din-octombrie-consumul-va-fi-comparat-cu-cel-din-anul-trecut-foto---2768845.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/facturile-la-lumina-cu-informatii-noi-din-octombrie-consumul-va-fi-comparat-cu-cel-din-anul-trecut-foto---2768845.html'},{article_id:2768863,name:'Planul secret al copilotului care a atacat comandantul unui avion Flydubai: ar fi vrut să prăbușească aeronava într-un turn din Tel Aviv, după modelul atacurilor de la 11 septembrie',cover_thumb:'2026/10/05/1791208318-e9409a6f-ceed-4972-9544-e025fce51f40.webp',cover_thumb_202:'2026/10/05/1791208318-e9409a6f-ceed-4972-9544-e025fce51f40.webp',cover_thumb_165:'2026/10/05/1791208318-e9409a6f-ceed-4972-9544-e025fce51f40.webp',cover_thumb_067:'2026/10/05/1791208318-e9409a6f-ceed-4972-9544-e025fce51f40.webp',cover_thumb_081:'2026/10/05/1791208318-e9409a6f-ceed-4972-9544-e025fce51f40.webp',cover_thumb_177:'2026/10/05/1791208318-e9409a6f-ceed-4972-9544-e025fce51f40.webp',short_content:'
Pilotul acuzat că a încercat să deturneze un avion de pasageri al companiei Flydubai ar fi avut un plan mult mai grav decât o simplă preluare a controlului asupra aeronavei. Potrivit unor noi evaluări ale serviciilor de informații, Hamam al-Hammami, în vârstă de 29 de ani, ar fi intenționat să prăbușească avionul într-o țintă din Tel Aviv, după modelul atentatelor de la 11 septembrie 2001.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1791219181,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:33,site_id:1,views:3608,type:'photo',url_identifier:'planul-secret-al-copilotului-care-a-atacat-comandantul-unui-avion-flydubai-ar-fi-vrut-sa-prabușeasca-aeronava-intr-un-turn-din-tel-aviv-dupa-modelul-atacurilor-de-la-11-septembrie',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2749432,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:33,link:'international',name:'Internațional',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/international/planul-secret-al-copilotului-care-a-atacat-comandantul-unui-avion-flydubai-ar-fi-vrut-sa-prabuseasca-aeronava-intr-un-turn-din-tel-aviv-dupa-modelul-atacurilor-de-la-11-septembrie---2768863.html',full_url:'https://protv.md/international/planul-secret-al-copilotului-care-a-atacat-comandantul-unui-avion-flydubai-ar-fi-vrut-sa-prabuseasca-aeronava-intr-un-turn-din-tel-aviv-dupa-modelul-atacurilor-de-la-11-septembrie---2768863.html'},{article_id:2768894,name:'Ucrainenii au lansat 650 de drone spre Moscova. O instalație esențială este în flăcări. Primele informații despre victime -VIDEO',cover_thumb:'2026/10/06/1791262921-bc706de4-f48c-462e-a41e-8e1493e95342.webp',cover_thumb_202:'2026/10/06/1791262921-bc706de4-f48c-462e-a41e-8e1493e95342.webp',cover_thumb_165:'2026/10/06/1791262932-9a317811-96e3-4c45-8f01-643c7e192328.webp',cover_thumb_067:'2026/10/06/1791262921-bc706de4-f48c-462e-a41e-8e1493e95342.webp',cover_thumb_081:'2026/10/06/1791262921-bc706de4-f48c-462e-a41e-8e1493e95342.webp',cover_thumb_177:'2026/10/06/1791262921-bc706de4-f48c-462e-a41e-8e1493e95342.webp',short_content:'
Un atac cu drone ucrainene a provocat moartea unei persoane și rănirea altor șase în regiunea Moscovei, din jurul capitalei ruse, a afirmat marți dimineață guvernatorul regional Andrei Vorobiov, potrivit Reuters.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1791273750,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:33,site_id:1,views:3303,type:'video',url_identifier:'ucrainenii-au-lansat-650-de-drone-spre-moscova-o-instalație-esențiala-este-in-flacari-primele-informații-despre-victime-video',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2749475,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:33,link:'international',name:'Internațional',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/international/ucrainenii-au-lansat-650-de-drone-spre-moscova-o-instalatie-esentiala-este-in-flacari-primele-informatii-despre-victime-video---2768894.html',full_url:'https://protv.md/international/ucrainenii-au-lansat-650-de-drone-spre-moscova-o-instalatie-esentiala-este-in-flacari-primele-informatii-despre-victime-video---2768894.html'},{article_id:2768818,name:'ISW: Rusia intensifică incursiunile în spațiul aerian al Moldovei și încearcă să le transforme într-o „normalitate”',cover_thumb:'2026/10/05/1791185884-b547a375-a52a-4869-ad54-b9df3845af43.webp',cover_thumb_202:'2026/10/05/1791185884-b547a375-a52a-4869-ad54-b9df3845af43.webp',cover_thumb_165:'2026/10/05/1791185919-ee05456b-0b15-48a3-9256-9de7fed02a26.webp',cover_thumb_067:'2026/10/05/1791185884-b547a375-a52a-4869-ad54-b9df3845af43.webp',cover_thumb_081:'2026/10/05/1791185884-b547a375-a52a-4869-ad54-b9df3845af43.webp',cover_thumb_177:'2026/10/05/1791185884-b547a375-a52a-4869-ad54-b9df3845af43.webp',short_content:'
Spațiul aerian al Republicii Moldova este încălcat tot mai des de drone și alte aparate de zbor rusești, iar numărul acestora crește. Doar pe 3 octombrie, șase aparate, inclusiv muniții rătăcitoare de tip Banderol, au pătruns în spațiul aerian al țării și s-au prăbușit pe teritoriul Moldovei. În acest context, Institutul pentru Studiul Războiului avertizează că Rusia ar încerca să transforme astfel de incidente într-o situație „normală”.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1791196733,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:3260,type:'photo',url_identifier:'isw-rusia-intensifica-incursiunile-in-spațiul-aerian-al-moldovei-și-incearca-sa-le-transforme-intr-o-normalitate',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2749411,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/isw-rusia-intensifica-incursiunile-in-spatiul-aerian-al-moldovei-si-incearca-sa-le-transforme-intr-o-normalitate---2768818.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/isw-rusia-intensifica-incursiunile-in-spatiul-aerian-al-moldovei-si-incearca-sa-le-transforme-intr-o-normalitate---2768818.html'},{article_id:2768839,name:'UE alocă Republicii Moldova 157 de milioane de euro. Vasile Tofan, la reuniunea Consiliului de Asociere Moldova - UE la Bruxelles: „Vom putea finanța proiecte acasă” - VIDEO',cover_thumb:'2026/10/05/1791194651-eec951d2-60b2-41a5-8533-dc6d1962c186.webp',cover_thumb_202:'2026/10/05/1791194651-eec951d2-60b2-41a5-8533-dc6d1962c186.webp',cover_thumb_165:'2026/10/05/1791194686-bd20065c-8b4d-4ed9-8650-edef66569dc9.webp',cover_thumb_067:'2026/10/05/1791194651-eec951d2-60b2-41a5-8533-dc6d1962c186.webp',cover_thumb_081:'2026/10/05/1791194651-eec951d2-60b2-41a5-8533-dc6d1962c186.webp',cover_thumb_177:'2026/10/05/1791194651-eec951d2-60b2-41a5-8533-dc6d1962c186.webp',short_content:'
Uniunea Europeană deblochează o nouă tranșă de 157 de milioane de euro pentru Republica Moldova, după ce autoritățile au îndeplinit 95% dintre măsurile asumate. Anunțul a fost făcut la Bruxelles, în cadrul celei de-a 10-a reuniuni a Consiliului de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană. Banii vor fi investiți în transport, energie, apă și canalizare, sănătate și educație. Totodată, comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, a declarat că UE își propune să deschidă toate clusterele de negocieri cu Moldova până la sfârșitul anului.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1791205504,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:1498,site_id:1,views:3033,type:'video',url_identifier:'live-cea-de-a-10-a-reuniune-a-consiliului-de-asociere-moldova-ue-la-bruxelles-vasile-tofan-face-declarații',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2749442,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:1498,link:'livepro',name:'Live',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/livepro/live-cea-de-a-10-a-reuniune-a-consiliului-de-asociere-moldova-ue-la-bruxelles-vasile-tofan-face-declaratii---2768839.html',full_url:'https://protv.md/livepro/live-cea-de-a-10-a-reuniune-a-consiliului-de-asociere-moldova-ue-la-bruxelles-vasile-tofan-face-declaratii---2768839.html'},{article_id:2768889,name:'Cine este Luca Niculescu, pe care președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pentru funcția de premier',cover_thumb:'2026/10/05/1791231682-eb5a946e-e220-40be-aceb-a4f5553c6591.webp',cover_thumb_202:'2026/10/05/1791231682-eb5a946e-e220-40be-aceb-a4f5553c6591.webp',cover_thumb_165:'2026/10/05/1791231686-cd1ad74a-1abd-4e6a-997b-11a0dea8fb77.webp',cover_thumb_067:'2026/10/05/1791231682-eb5a946e-e220-40be-aceb-a4f5553c6591.webp',cover_thumb_081:'2026/10/05/1791231682-eb5a946e-e220-40be-aceb-a4f5553c6591.webp',cover_thumb_177:'2026/10/05/1791231682-eb5a946e-e220-40be-aceb-a4f5553c6591.webp',short_content:'
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru. Este cea de-a patra nominalizare pentru postul de premier, după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, pe 5 mai.
În prezent, Luca Niculescu este secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și coordonator național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, OCDE. Din septembrie 2022, acesta a coordonat procesul de negociere pentru aderarea României la organizație.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1791242554,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:33,site_id:1,views:3000,type:'photo',url_identifier:'cine-este-luca-niculescu-pe-care-președintele-nicușor-dan-l-a-nominalizat-pentru-funcția-de-premier',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2749474,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:33,link:'international',name:'Internațional',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/international/cine-este-luca-niculescu-pe-care-presedintele-nicusor-dan-l-a-nominalizat-pentru-functia-de-premier---2768889.html',full_url:'https://protv.md/international/cine-este-luca-niculescu-pe-care-presedintele-nicusor-dan-l-a-nominalizat-pentru-functia-de-premier---2768889.html'},{article_id:2768843,name:'Situația la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe: Perimetrul este securizat, iar accesul în zonă restricționat. Care este starea polițistului rănit',cover_thumb:'2026/10/05/1791196050-96f7210c-b5fa-4564-9ceb-90b900c8be95.webp',cover_thumb_202:'2026/10/05/1791196050-96f7210c-b5fa-4564-9ceb-90b900c8be95.webp',cover_thumb_165:'2026/10/05/1791196065-f6714310-40a2-4658-9692-c3dee0a20a80.webp',cover_thumb_067:'2026/10/05/1791196050-96f7210c-b5fa-4564-9ceb-90b900c8be95.webp',cover_thumb_081:'2026/10/05/1791196050-96f7210c-b5fa-4564-9ceb-90b900c8be95.webp',cover_thumb_177:'2026/10/05/1791196050-96f7210c-b5fa-4564-9ceb-90b900c8be95.webp',short_content:'
Activitatea la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe rămâne sistată, după ce un proiectil a căzut în apropierea zonei. Echipele specializate efectuează verificări, iar perimetrul a fost securizat, cu accesul persoanelor restricționat. Potrivit responsabililor de la frontieră, angajatul afectat este în stare stabilă și beneficiază de asistența necesară din partea serviciilor specializate.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1791206878,updated_at:1791208665,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:2917,type:'photo',url_identifier:'situația-la-punctul-de-trecere-a-frontierei-palanca-maiaki-udobnoe-perimetrul-este-securizat-iar-accesul-in-zona-restricționat-care-este-starea-polițistului-ranit',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2749440,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/situatia-la-punctul-de-trecere-a-frontierei-palanca-maiaki-udobnoe-perimetrul-este-securizat-iar-accesul-in-zona-restrictionat-care-este-starea-politistului-ranit---2768843.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/situatia-la-punctul-de-trecere-a-frontierei-palanca-maiaki-udobnoe-perimetrul-este-securizat-iar-accesul-in-zona-restrictionat-care-este-starea-politistului-ranit---2768843.html'}],title:'Descoperire incredibila despre Marea Groapa Albastra. Ce-au observat cercetatorii in adancuri - FOTO',meta_title:'Descoperire incredibila despre Marea Groapa Albastra. Ce-au observat cercetatorii in adancuri - FOTO',show404:false,meta_description:'O echipa de oameni de stiinta condusa de Richard Branson s-a scufundat in Marea Groapa Albastra.',meta_image:'https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/700x/5638631.jpg',meta_section:'Știință'}
12 decembrie 2018, ora 06:41
Descoperire incredibila despre Marea Groapa Albastra. Ce-au observat cercetatorii in adancuri - FOTO
O echipa de oameni de stiinta condusa de Richard Branson s-a scufundat in Marea Groapa Albastra.
Marea Groapa Albastra este a doua groapa subacvatica ca marime din lume, dupa Groapa Dragonului din China. Se afla chiar în mijlocul recifului de corali Belize, inclus în patrimoniul UNESCO.
Cercetatorii nu ştiu foarte multe detalii despre uriaşa groapa, care are o adândime de 124 metri şi un diametru de 318 metri.
Este o zona foarte cautata de scafandri, iar acum o echipa de oameni de ştiinţa a coborât în interior, ca sa afle ce se ascunde acolo.
Proiectul Aquatica Submarines este coordonat de antreprenorul Richard Branson, iar din echipa face parte şi Fabien Cousteau, nepotul celebrului explorator Jacques Cousteau, care a filmat aici un documentar în 1971.
La bordul unui submarin pecial, echipa a ajuns de mai multe ori pe fundul gropii, iar imaginile filmate au fost transmise live pe internet. În acest fel, ei au putut realiza şi o harta tridimensionala cu interiorul gropii.
Misiunea echipei lui Branson include şi prelevarea unor mostre de apa. Astfel, ei vor afla ce bacterii traiesc în aceasta zona.
Totodata, analizând sedimentele de pe fundul gropii, cercetatorii vor putea afla detalii despre schimbarile de mediu, care ar fi putut duce la declinul civilizaţiei Maya.
Cercetatorii au descoperit aici o peştera subacvatica, cu stalactice foarte mari. Asta poate fi dovada ca Marea Groapa Albastra a fost cândva un sistem de peşteri, pentru ca stalacticele cresc numai în peşteri uscate, nu şi în cele subacvatice.
Prin urmare, în trecut nivelul marii era mult mai scazut.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numărul 079400508.