Un medic de la Spitalul Republican este infectat cu coronavirus. Informatia a fost confirmata pentru PRO TV de catre directorul institutiei. Desi despre acest lucru se stia de doua zile, ieri ministerul sanatatii a infirmat informatia, iar presedintele tarii spune ca nu e obligatoriu sa cunoastem meseria celor infectati. Si totusi, e crucial sa aflam informatia din moment ce un medic infectat, inseamna un potential loc contaminat, mai multi doctori din aceeasi tura, dar si pacienti cu risc de infectare.

Medicul reanimatolog a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus acum doua zile.

Anatol CIUBOTARU, DIRECTORUL SPITALULUI CLINIC REPUBLICAN “TIMOFEI MOSNEAGA”: “Era de garda cand starea pacientei s-a agravat. Ei au fost nevoiti sa o treaca la respiratie dirijata, a intubat-o. Si-a scos ochelatii de protectie ca au transpirat, probabil aceasta perioada a fost transmis.”

La moment medicul este internat la Spitalul Republican.

Anatol CIUBOTARU, DIRECTORUL SPITALULUI CLINIC REPUBLICAN “TIMOFEI MOSNEAGA”: "Ea primeste tratament. Starea ei nu e grava, e medie, cu dinamica usor pozitiva.”

Sase asistenti medicali, care au fost de garda impreuna cu medicul infectat, sunt acum in carantina, ceilalti vin in continuare la munca, intrucat potrivit directorului spitalului, nu s-ar fi aflat in contact direct cu acesta. Doctorii insa nu au fost testati la COVID-19.

Anatol CIUBOTARU, DIRECTORUL SPITALULUI CLINIC REPUBLICAN “TIMOFEI MOSNEAGA”: “Ei lucreaza in echipament special de protectie totala. Asistentele sunt in carantina la domiciliu, restul lucreaza.” 

Internata la spital, cu suspectie de COVID-19, a ajuns si fiica minora a medicului.

Anatol CIUBOTARU, DIRECTORUL SPITALULUI CLINIC REPUBLICAN “TIMOFEI MOSNEAGA”: “A plecat acasa. Are o fetita. Fetita este internata la spitalul pentru copii. I s-a luat proba, este negativa. Se simte bine, nu are semne.”

Loreta LISNIC, REPORTER PRO TV: “Informatia despre medicul infectat de la Spitalul Republican a fost abia azi confirmata de catre directorul spitalului. Se intampla in conditiile in care despre asta se stia inca acum doua zile. Ieri Ministerul Sanatatii a infirmat insa informatia, iar in breafingul ministrului din aceasta dimineata, nu s-a spus niciun cuvant despre acest caz. ”

Dupa ce informatia a aparut pe site-ul PROTV, Ministerul Sanatatii a venit cu o reactie generala, pe facebook, in care a mentionat ca medicii sunt instruiti sa-si ia masuri de protectie.

MINISTERUL SANATATII, MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE: “Ministerul impreuna cu expertii OMS au instruit personalul medical din institutiile strategice desemnate in tratamentul pacientilor cu COVID-19. Personalul medical este asigurat cu echipamente de protectie.”

Spre seara, seful statul a justificat actiunile ministerului prin faptul ca autoritatile nu sunt obligate sa ofere informatii despre profesia celor infectati. 

Si totusi este important sa aflam daca un medic este infectat, pentru ca, un doctor depistat pozitiv cu COVID-19, inseamna risc pentru mai multi medici din aceeasi tura, dar si pentru pacienti. 

Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Intrebati..o sa raspunda."

Am vrut sa aflam daca mai sunt si alti medici infectati cu coronavirus, cate cadre medicale din spitalele care se ocupa de pacientii cu COVID-19 sunt in carantina sau ce masuri suplimentare se iau de catre autoritati pentru protejarea medicilor, nu am obtinut insa raspuns. Acum doua zile a fost confirmata si infectarea unui medic de pe ambulanta. Serviciul de presa de la Centrul National de Asistenta Medicala Urgenta Prespitaliceasca nu a putut sa ne spuna daca cineva din colegii acestuia a fost pus in carantina.