Angajatorii ii privesc de multe ori sceptic, iar ca sa-si poata castiga bucata de paine sunt nevoiti sa dea dovada de rabdare si perseverenta. Ajutate de asociatia Motivatie, zece persoane cu nevoi speciale au mers astazi la cateva intreprinderi incercand sa se angajeze. Cativa din ei aproape ca au reusit.


Usor timid, dar convins sa-si atinga scopul, Cristian a venit la un centru comercial, sperand ca se va putea angaja ca vanzator de haine. Odata ajuns aici, s-a si apucat sa indeplineasca prima sarcina. Cristian lucreaza cu o singura mana, pentru ca nu o poate misca pe cealalta. Un angajat a incercat de cateva ori sa-l ajute, dar el nu s-a dat batut. 

El are 25 de ani si este din Vorniceni. Spune ca a lucrat anterior in calitate de operator la o companie de telefonie mobila. A plecat de acolo pentru ca ii era foarte greu sa se descurce, iar sa-si gaseasca un alt loc de munca e o provocare dificila. 

Cristian ISLAVCIUC, SOMER: “Cam greusor, cand aude cineva ca esti o persoana cu dizabilitate pe loc se opreste.”  

 Experienta de astazi i-a placut si crede ca se va descurca, mai ales ca aici nu se va simti izolat, ci va putea in fiecare zi sa comunice cu oamenii veniti la cumparaturi.

“Sa fie aranjate, sa stea bine, sa vina cineva sa le incerce. Sa-i arat daca I se potriveste sau nu. Mana stanga la mine nu este prea ok dar ma descurc sa pun pe umeras.“ 

Si Maria a venit sa-si caute un loc de munca, sperand ca va putea castiga un ban ca sa se intretina. Ea merge cu greu, avand o problema locomotorie inca de la nastere. Timp de opt ani a lucrat ca vanzatoare si crede ca acest job i se potriveste.

Maria PETRACHE, SOMER: “Mi-a placut si la textile si la casierie. La casierie am emotii cand este vorba despre sume mari de bani. Mai mult as vrea la textile.” 

 Reprezentantii hipermarketului spun ca sunt deschisi sa angajeze persoane cu nevoi speciale, sa le acorde timp si sa le invete cum sa-si faca lucrul pentru ca ele sa se poata adapta conditiilor de aici. 

“Sigur au sansa sa fie angajati si noi chiar angajam. Angajatii cu dezabilitati lucreaza sase ore dar primesc un salariu integral.”

Tot astazi alti sase tineri au mers sa-si vada eventualele locuri de munca la diferite intreprinderi. Reprezentantii asociatiei Motivatie spun ca anul acesta cu ajutorul lor au fost angajate 23 de persoane cu dizabilitati.