Infanteria marina a SUA a participat timp de opt zile la exerctii militare alaturi de rebelii din sudul Siriei, transmitand astfel, potrivit unui comandant local citat de Reuters, un mesaj puternic catre Rusia si Iran.
Colonelul Muhamad al-Talaa, comandantul gruparii Maghawir al Thawra, a dezvaluit joi ca exercitiile de la avanpostul american din Tanf, încheiate saptamâna aceasta, au implicat simulari ale unor atacuri aeriene si terestre, la care au participat sute de militari americani si luptatori rebeli. “Ramânem aici indiferent daca rusii sau iranienii vor sau nu”, a insistat comandantul.
Un purtator de cuvânt al fortelor armate ale SUA a declarat ca exercitiile au reprezentat o manifestare de forta, iar Pentagonul a informat Moscova prin canalele de evitare a conflictelor, pentru a evita erorile de comunicare sau escaladarea tensiunilor. Colonelul Sean Ryan a afirmat ca “exercitiul a fost efectuat pentru întarirea capacitatilor noastre si pentru a ne asigura ca suntem gata sa raspundem oricarei amenintari la adresa fortelor noastre în zona noastra de operatiuni”.
Rusia si Siria au cerut de mai multe ori Statelor Unite sa îsi retraga trupele din baza de la Tanf, care au declarat o zona de “eliminare a conflictului” cu raza de 55 de kilometri, unde interzic accesul altor armate. Potrivit rebelilor sirieni, luna aceasta au sosit la baza respectiva sute de infanteristi marini americani, pentru a se alatura fortelor speciale deja prezente si a participa la exercitii.
În tabara de la Rukban, din zona controlata de americani, si-au gasit adapost peste 50.000 de civili. Ministerul apararii de la Moscova a repetat în august acuzatiile ca Statele Unite gazduiesc militanti ai Statului Islamic.
Rebelii sirieni sustin ca întarirea acestei pozitii reprezinta o mare schimbare în politica militara americana: în trecut, SUA intentionau doar sa tina fortele iraniene la distanta de zona respectiva, pe când acum arata ca pot lovi Iranul daca guvernul de la Teheran nu renunta la prezenta militara Siria. “Daca Teheranul nu raspunde la cererile americanilor, este foarte probabil ca va fi lovit. E inevitabil ca iranienii sa paraseasca Siria”, a apreciat colonelul al-Talaa.
Sursa: Agerpres