Ministrul pentru Resurse Federale Matt Canavan a demisionat din cabinetul australian ca urmare a unei gest necugetat al mamei sale.

Publicat:25.07.2017, 15:43

Canavan a anuntat marti ca se retrage din guvern dupa ce a aflat ca are dubla cetatenie – australiana si italiana - lucru interzis de un articol din Constitutie. Politicianul nu stia insa de situatie, deoarece cererea pentru obtinerea cetateniei italiene a fost depusa de mama sa la consulatul din Brisbane cand el avea 25 de ani, ea fiind originara din Italia, scrie The New Daily.

„Stiam ca mama a devenit cetatean italian, dar habar nu aveam ca si eu am devenit”, a declarat Canavan. „Potrivit guvernului italian, sunt cetatean al Italiei. Nu m-am nascut in Italia, nu am fost niciodata in Italia si nici macar in vreun consulat sau ambasada a acestui stat”.

Autoritatile italiene au confirmat ca ministrul nu a semnat cererea de obtinere a cetatenei. Canavan va demisiona totusi, insa vrea sa se adreseze Curtii Supreme.

Constitutia prevede ca un parlamentar trebuie sa demonstreze ca a facut tot ce ii statea in puteri pentru a renunta la cetatenia altui stat, daca o detine. Juristii spun ca, cel mai probabil, Canavan nu este in culpa, dat fiind ca nici macar nu a fost notificat de autoritatile italiene, afland recent de la mama sa, dupa izbucnirea unui scandal privind alti doi politicieni aflati in aceeasi situatie.