Ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski s-a adresat vineri preşedintelui american Donald Trump pentru a-i transmite că „Rusia îşi bate joc de eforturile sale de pace", îndemnându-l să reia livrările de muniţii antiaeriene către Ucraina, scrie știrileprotv.ro
Într-un mesaj postat pe platforma X, Sikorski a calificat drept „rasiste" ultimele atacuri cu drone ale Rusiei în noaptea de joi spre vineri împotriva unor clădiri civile din Kiev, menţionând că şi Consulatul Poloniei din capitala ucraineană a fost lovit de unul dintre proiectile.
În acest context, ministrul polonez îi transmite lui Trump că este „nevoie urgent de reluat livrările de apărare antiaeriană pentru Ucraina".
„Sunteţi siguri că toţi aceşti oameni sunt nazişti?", a scris ministrul polonez ca un comentariu la o înregistrare video care arată un atac cu dronă kamikaze asupra unei clădiri civile cu 14 etaje din centrul capitalei ucrainene.
Ultimul val de atacuri ruseşti asupra Kievului a rănit cel puţin 23 de persoane şi a provocat numeroase pagube, inclusiv distrugerea parţială a unei clădiri cu cinci etaje, a unei benzinării, a unor linii de cale ferată şi a altor infrastructuri, precum şi a consulatului polonez.
Pawel Wronski, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe polonez, a indicat că angajaţii consulatului afectat se aflau într-un adăpost antiaerian când, la scurt timp după miezul nopţii, au auzit o explozie, ei mergând acolo imediat după ce sirenele au început să sune.
Angajaţii consulatului sunt „destul de obosiţi, pentru că la Kiev alertele nocturne au devenit practic permanente", a afirmat purtătorul de cuvânt citat.
Statele Unite au suspendat livrările de arme către Ucraina
Apelul lui Sikorski ca SUA să reia livrările de arme de apărare antiaeriană survine după ce Washingtonul a confirmat suspendarea livrărilor de anumite rachete către Ucraina, inclusiv proiectile pentru sistemele Patriot, de artilerie de 155 milimetri şi rachete HIMARS şi AIM-7.
O purtătoare de cuvânt a Casei Albe a justificat decizia prin necesitatea "ca interesele SUA să fie puse pe primul loc".
În acelaşi ton cu ministrul Sikorski, congresmanul republican Don Bacon i-a cerut lui Donald Trump să-şi schimbe abordarea faţă de Rusia. Armata rusă a efectuat un atac combinat cu rachete şi drone asupra Ucrainei, în special asupra Kievului şi regiunii adiacente la numai câteva ore după convorbire între Donald Trump şi Vladimir Putin.
„Domnule preşedinte, politica dvs. faţă de Rusia nu funcţionează. În timp ce noi negociem, Putin bombardează oraşe ucrainene. Kievul este astăzi un exemplu. Este timpul să schimbăm strategia. Noi şi aliaţii noştri trebuie să înarmăm Ucraina până în dinţi şi avem nevoie de cele mai dure sancţiuni. Putin îşi bate joc de dvs. şi de America", i-a transmis Bacon lui Trump într-un mesaj pe X, citat de agenţia de presă Unian.
Donald Trump, Dezamăgit de discuţia cu Vladimir Putin
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri dimineaţă că a rămas dezamăgit după convorbirea telefonică cu liderul rus Vladimir Putin, deoarece nu pare că acesta din urmă doreşte să oprească războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
Încercările Statelor Unite de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina prin diplomaţie au eşuat în mare măsură, iar Trump s-a confruntat cu apeluri tot mai numeroase - inclusiv din partea unor republicani - de a creşte presiunea asupra lui Putin pentru a negocia serios.
„Sunt foarte dezamăgit de conversaţia pe care am avut-o astăzi cu preşedintele Putin, pentru că nu cred că îşi doreşte (încetarea focului - n.r.) şi sunt foarte dezamăgit”, a mărturisit Trump. „Spun doar că nu cred că vrea să se oprească şi e păcat”, a adăugat Trump. „Nu am făcut niciun progres cu el deloc", a declarat Trump reporterilor joi.
Cei doi lideri nu au discutat despre sistarea recentă a unor livrări de arme americane către Kiev în timpul conversaţiei de aproape o oră, potrivit unui rezumat al discuţiei furnizat de consilierul lui Putin, Iuri Uşakov.
Uşakov, consilierul Kremlinului, a declarat că, deşi Rusia este deschisă să continue să discute cu SUA, orice negocieri de pace trebuie să aibă loc între Moscova şi Kiev. Acest comentariu vine pe fondul unor semne că Moscova încearcă să evite un format tripartit pentru eventuale negocieri de pace. Ruşii le-au cerut diplomaţilor americani să părăsească sala în timpul unei astfel de întâlniri la Istanbul la începutul lunii iunie, au declarat oficiali ucraineni.
Trump şi Putin nu au vorbit nici despre o întâlnire faţă în faţă, a mai declarat Ushakov.
Iar la câteva ore de la încheierea convorbirii, Rusia şi-a reluat atacurile intense asupra Kievului, pe care l-a bombardat toată noaptea, şi a estului Ucrainei.