Armata rusa a lansat patru atacuri cu rachete supersonice „Onyx” in regiunea Odesa, au anuntat luni oficialii ucraineni.
„Regiunea Odesa a fost lovita de patru rachete de tip Onyx din sistemul de rachete Bastion din Crimeea.
Inamicul continua sa distruga infrastructura din regiune si sa exercite presiune psihologica asupra populatiei civile”, a anuntat luni Consiliul Local din Odesa, pe contul de Telegram.
„Rachetele au sosit de pe teritoriul Crimeei ocupate temporar”, a spus la randul sau purtatorul de cuvant al administratiei militare din regiunea Odesa, Serhiy Bratchuk, citat de CNN.
Ce sunt rachetele „Onyx” din arsenalul Rusiei
Desemnata oficial P-800 Onyx de catre Moscova, aceasta este o racheta de croaziera supersonica dezvoltata incepand cu 1983. Ea a fost data in folosinta fortelor armate rusesti in 2002, dupa ce dezvoltarea sa a stagnat imediat dupa caderea Uniunii Sovietice.
Numele oficial al NATO pentru aceasta racheta este SS-N-26 „Strobile”, ea fiind inital dezvoltata ca o racheta anti-nava care apoi a fost modificata pentru a putea lovi si tinte terestre.
Rachetele Onyx au o raza medie de 600 de kilometri, unele modele putand lovi si tinte aflate la 800 de kilometri departare. La fel ca si alte arme dezvoltate de Rusia in ultimele decenii, ele au fost folosite in timpul razboiului civil din Siria.
Modelele folosite pentru a lovi tinte terestre sunt lansate cu ajutorul K-300P Bastion-P, un sistem mobil al carui rol principal este cel de aparare costala.


