Regiunea Odesa a fost din nou atacată masiv de drone rusești. Au fost vizate și porturile ucrainene de la Dunăre, din apropierea frontierei cu România. Rușii au țintit și alte regiuni, printre care Vinnița și Harikov, unde au fost raportate victime, clădiri avariate și incendii. În același timp, dronele ucrainene au atacat din nou infrastructura petrolieră a Rusiei. 

Atacurile rusești au început încă de aseară și au continuat pe parcursul nopții. Pentru că au fost vizate și porturile ucrainene de la Dunăre, autoritățile de la București să ridice de la sol avioane F-16. A fost transmis și un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din nordul județului Tulcea. În Odesa, imaginile surprinse în timpul nopții arată flăcări puternice și coloane de fum deasupra orașului.

Suflul exploziilor a spart geamurile mai multor case din apropiere. Atacurile au afectat și obiective de infrastructură din regiune, inclusiv o brutărie și un depozit de cereale. Mai multe localități au rămas fără energie electrică.

În regiunea Harikov, dronele rusești au lovit un bloc cu 5 etaje, iar salvatorii au intervenit pentru a scoate doi locatari blocați în apartamentele de la etajul superior. În urma atacului au fost rănite 12 persoane, printre care și un copil.

Nici regiunea Vinița nu a scăpat de atacuri. În comunitatea Koziațin, o dronă a lovit în apropierea unui cămin al unei instituții de învățământ profesional. Doi oameni au murit, printre care o fetiță de 13 ani, iar alte șase persoane au fost rănite. Patru dintre răniți sunt copii.

În total, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, Rusia a lansat 193 de drone, dintre care 75 de tip Shahed cu propulsie reactivă. Apărarea antiaeriană a doborât sau bruiat 154 dintre ele, însă lovituri au fost înregistrate în 26 de locuri. În același timp, Ucraina a continuat atacurile asupra infrastructurii strategice rusești. În regiunea Samara, dronele au vizat stația petrolieră Samara, din apropierea localității Prosveț. Imaginile publicate pe rețelele sociale arată un incendiu și un nor dens de fum în apropierea instalației.

Este unul dintre cele mai importante noduri de transport și depozitare a petrolului din Rusia, prin care trec și cantități de țiței destinate exportului. În acest context, Volodimir Zelenski a vorbit despre atacurile asupra infrastructurii petroliere rusești într-un interviu acordat postului Fox News. Președintele ucrainean a declarat că țara sa nu poate rămâne fără răspuns atunci când Rusia lovește infrastructura energetică și ucide civili.

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Le-am spus: dacă vreți ca noi să nu atacăm rafinăriile Rusiei, atunci ei să nu ne atace sistemul energetic. Și dați-ne rachete Patriot. Vom găsi bani, nu cerem doar ajutor. Da, livrați-ni-le și le vom plăti. Dați-ne acest pachet, avem nevoie de el. Și puteți să ni-l dați pentru o lună, nu pentru trei luni, ci pentru o lună. Dacă vreți să nu atacăm rafinăriile timp de o lună, dați-mi rachete Patriot pentru o lună.” 

Anterior, Donald Trump a cerut oprirea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor rusești, invocând efectele acestora asupra pieței combustibililor. Kievul susține însă că oprirea loviturilor trebuie să fie reciprocă, iar Rusia trebuie să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene.