Aflat intr-o vizita surpriza la Odesa, mare oras din sudul Ucrainei, presedintele Consiliului European Charles Michel a fost fortat sa se puna la adapost din cauza unor tiruri cu racheta, informeaza un responsabil al UE, relateaza AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit acestei surse, in timpul unei intalniri intre Charles Michel si premierul ucrainean Denis Smigal, „participantii au trebuit sa intrerupa reuniunea pentru a se pune la adapost pentru ca regiunea Odesa a fost lovita din nou de rachete”.
La randul sau, Charles Michel a scris pe Twitter ca a venit la Odesa pentru a celebra Ziua Europei.
„Nu sunteti singuri. UE este alaturi de voi”, a postat el pe Twitter, denuntand „agresiunea rusa” impotriva Ucrainei, lansata pe 24 februarie.
Potrivit responsabilului european, Charles Michel a constatat, de asemenea, cu prilejul acestei vizite-surpriza, „impactul razboiului rusesc asupra canalelor de aprovizionare mondiale”, in special in ceea ce priveste cerealele, din care „numeroase tone” sunt „blocate in port din cauza blocadei ruse la Marea Neagra”.
Aceasta blocada „dauneaza nu numai economiei Ucrainei, dar afecteaza si accesul lumii la provizii alimentare vitale si pune in pericol securitatea alimentara mondiala”, a adaugat aceasta sursa.
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anuntat la randul lui luni ca a discutat prin videoconferinta cu presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, si a evocat demersurile Ucrainei pentru a deveni tara candidata la aderarea la UE.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


