Armata rusa a folosit impotriva populatiei civile din Ucraina bombe speciale care imprastie cuie asemanatoare unor „sageti de darts” - un tip de arma folosita pentru prima oara in timpul Primului Razboi Mondial si a carei folosire este interzisa in zonele rezidentiale, informeaza CNN.

Dovezile folosirii acestor proiectile au aparut in zonele de langa orasele Irpin si Bucha, unde trupele ruse au fost deja acuzate de comiterea de masacre impotriva populatiei civile.

La mai bine de o luna dupa ce armata ucraineana a preluat controlul orasului Irpin, localnicii inca mai gasesc astfel de mini-sageti imprastiate in curtile caselor sau infipte in peretii locuintelor.

„Nu le poti scoate cu mainile, ai nevoie de un cleste”, a declarat pentru CNN un localnic din Irpin.

Schijele respective sunt numite „flechettes” - termen din limba franceza care se traduce prin „mici sageti” - si reprezinta o mostenire a Primului Razboi Mondial cand aceste proiectile au fost folosite pentru prima oara, de catre trupele aliate impotriva celor germane.

Proiectilele „flechettes” au fost special create pentru a lovi si rani cat mai multi militari dintr-o singura salva. Un singur proiectil de artilerie poate contine cateva mii de astfel de mini-sageti.

Bombele cu astfel de „sageti de darts” pot fi folosite in lupta dar sunt interzise a fi utilizate in zonele cu civili. Un astfel de proiectil provoaca rani extrem de severe si dificil de tratat.

SUA au folosit „flechettes” in razboiul din Vietnam. De asemenea, ONU a acuzat Israelul de folosirea unor astfel de proiectile impotriva zonelor civile din Gaza, in 2010, conform CNN.

In Ucraina, astfel de proiectile, trase de armata rusa, au fost deja descoperite in trupurile mai multor civili ucisi in orasele Bucha si Irpin.

Sursa: