Comisia Europeana ofera o finantare suplimentara de 1,5 miliarde de euro Ucrainei, a declarat marti presedintele Ursula von der Leyen, citat de g4media.ro.

„Astazi oferim inca 1,5 miliarde de euro Ucrainei in cadrul pachetului nostru anual de asistenta macrofinanciara”, a transmis aceasta pe Twitter.

„Vom continua sa ajutam Ucraina sa reziste agresiunii Rusiei, sa isi mentina institutiile si infrastructura in functiune si sa efectueze reforme cruciale”, a mai spus von der Leyen.

Razboiul dintre Rusia si Ucraina marcheaza prima data cand Uniunea Europeana a furnizat arme letale unei tari terte, subliniind amploarea amenintarii pe care considera ca Moscova o reprezinta pentru securitatea sa. Ceilalti sustinatori cheie ai Ucrainei sunt Statele Unite si Regatul Unit.

La inceputul lunii februarie, blocul comunitar a anuntat ca va injecta inca 545 de milioane de euro (575 de milioane de dolari) in fondul sau de asistenta militara de 3,6 miliarde de euro (3,8 miliarde de dolari) pentru Ucraina.

Potrivit site-ului sau, masurile de asistenta militara luate de UE se ridica la aproximativ 13 miliarde de euro, din care 4,6 miliarde de euro au fost mobilizate in cadrul Facilitatii europene pentru pace.