Rusia a avut la dispozitie aproape sase luni pentru a pregati terenul pentru contraofensiva anticipata a Ucrainei din aceasta primavara, construind apararea in teritoriul ocupat, langa linia frontului, relateaza CNN. Cu toate acestea, imagini video distribuite pe retelele de socializare par sa arate ca ucrainenii ar putea trece ca prin paine prin „dintii de dragon” scrie hotnews.ro.
Astfel, apararea construita de Rusia ar constitui o provocare uriasa pentru trupele de la Kiev, cu obstacole extinzandu-se pe sute de kilometri pe frontul sudic serpuit – unde fortele ucrainene se asteapta sa-si concentreze atacurile in saptamanile urmatoare.
Imaginile din satelit analizate de CNN si alte organizatii de stiri arata amploarea apararii Rusiei: santuri antitanc, obstacole, campuri minate si transee.
Santurile antitanc din apropierea orasului Polohi, ocupat de sud-estul Ucrainei, se intind pe 30 km. In spate sunt siruri de baricade din beton „dinti de dragon”. Mai in spate sunt transee defensive unde vor fi pozitionate trupele Rusiei, relata Reuters saptamana aceasta.
Apararile vizibile in imaginile prin satelit realizate de Capella Space fac parte dintr-o vasta retea de fortificatii rusesti care se extind din vestul Rusiei prin estul Ucrainei si pana in Crimeea, construita pentru un atac major ucrainean.
Mii de trupe ucrainene s-au antrenat in Occident pentru a folosi diferite mijloace militare pe campul de lupta intr-un mod combinat, inainte de o contraofensiva pe care oficialii ucraineni spun ca va veni atunci cand fortele sale vor fi pregatite.
Reuters a analizat imagini din satelit cu mii de pozitii defensive atat in interiorul Rusiei, cat si de-a lungul liniilor frontului ucrainean, care arata ca este cel mai puternic aparat in regiunea Zaporojie si poarta de intrare in Peninsula Crimeea.
Provocarea pentru trupele ucrainene va fi sa ocoleasca sau sa depaseasca astfel de obstacole cu viteza, astfel incat trupele ruse piarda repede controlul asupra teritoriilor.
Apararea terestra a inceput sa apara dupa ce fortele ruse s-au retras din o parte a regiunii Herson in noiembrie si au stabilit, in esenta, o noua linie defensiva care se intinde pe zonele in mare parte rurale din sudul Ucrainei.
Dintii de dragon, o tactica din al Doilea Razboi Mondial
Liniile de aparare, inclusiv obstacolele din beton denumite „dinti de dragon”, sunt bune insa atat cat sunt de bune si fortele ruse alocate fiecarui sector. Pe cont propriu, sunt un impediment limitat.
„Dintii de dragon” sunt fortificatii de mici dimensiuni din beton armat construite pentru prima data in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial pentru a contracara tancurile si infanteria mecanizata. Scopul acestora era de a incetini vehiculele de lupta si a le „indruma” spre zone special pregatite unde sa fie atacate cu usurinta cu arme antitanc.
Imagini video ar arata ca „dintii de dragon” nu rezista
De altfel, imagini video care circula pe retelele de socializare arata deja cum fortele ucrainene trec fara probleme de „dintii de dragon” cu ajutorul vehiculelor Marder, in timpul unor antrenamente.
Moscova a impins mai multe unitati in sudul Ucrainei in ultimele saptamani, dar ramane de vazut cate trupe rusesti – si de ce calitate – sunt alocate fiecarei sectiuni a unei linii atat de lungi.
Oficialii ucraineni au recunoscut ca acestei contraofensive ii lipseste elementul surpriza.
Ucraina are avantajul de a alege unde si cand sa mearga si cu ce concentrare de forte. Odata ce asaltul incepe, alti factori ar putea intra in joc: totul, de la vreme la capacitatea si dorinta Rusiei de a contraataca, plus lupte aeriene.
Zelenski spune ca rusii s-au pregatit de aparare, va fi greu, dar ucrainenii vor lua initiativa
Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat intr-un interviu cu jurnalistii nordici ca rusii trec la o pozitie defensiva, iar cea de-a doua parte a razboiului, in care Ucraina va prelua initiativa, a inceput, relateaza Ukrainska Pravda.
„Cred ca pe zi ce trece ei [rusii – n.red.] vor deveni mai slabi, iar noi vom avea din ce in ce mai multe oportunitati. Ei si-au schimbat deja tactica, deja se gandesc la apararea teritoriilor pe care le ocupa. Acesta este un alt val al acestui razboi, acesta este un val dificil si pentru noi. Ne dam seama ca persistenta lor pe campul de lupta, care era acolo la inceput, a fost rupta de fortele noastre; acum sapa, fac linii defensive. Va fi greu pentru noi, va fi foarte provocator, dar aceasta este a doua parte acum, in care vom lua initiativa in acest razboi”.
Ministrul apararii Oleksii Reznikov a spus vineri ca Ucraina finalizeaza pregatirile pentru contraofensiva mult-asteptata impotriva fortelor rusesti si este in mare parte pregatita pentru aceasta.
„De indata ce va exista vointa lui Dumnezeu, vremea si o decizie a comandantilor, o vom face", a declarat Reznikov in cadrul unui briefing de presa online.
Kievul spera ca contraofensiva planificata va schimba dinamica razboiului care a facut ravagii de cand Rusia a invadat Ucraina in urma cu 14 luni.
Rusia detine teritorii ucrainene in est, sud si sud-est. Armata ucraineana a declarat in ultimul sau raport zilnic privind razboiul ca Bahmut, un mic oras din est, a ramas in centrul luptelor.


