​Armata ucraineana inca pare sa poata mobiliza un numar considerabil de tancuri, blindate si alte vehicule militare, in pofida superioritatii covarsitoare a Rusiei la acest capitol inainte de declansarea razboiului, scrie hotnews.ro

O inregistrare video publicata miercuri pe retelele de socializare a aratat ca armata ucraineana a mobilizat un numar urias de tancuri, blindate, obuziere, tunuri autopropulsate si alte vehicule militare undeva in tara, cel mai probabil ca parte a unor pregatiri pentru operatiuni de ofensiva mecanizata.

„Antrenarea pentru atacuri cu arme combinate (tancuri, infanterie mecanizata, artilerie autopropulsata, genisti) si logistica sunt o componenta cheie a pregatirii luptei. Acest lucru va face sa merite vitejia soldatilor care apara Bahmutul”, a afirma generalul Ben Hodges, fostul comandant al fortelor americane din Europa, cu privire la filmare.

Ce este insa si mai remarcabil legat de aceasta e ca in imaginile video pot fi vazute vehicule de lupta de fabricatie sovietica, pe care Ucraina le avea inainte de izbucnirea razboiului. Cu alte cuvinte, desi coloana mobilizata de armata ucraineana este una impresionanta, ea nu include si tancuri sau blindate occidentale sosite recent la Kiev.

Trebuie amintit insa ca Ucraina a primit unele tancuri T-72 din partea Poloniei inca din primele luni ale invaziei rusesti, iar Varsovia a anuntat la inceputul acestui an ca va transfera Kievului inca 60 de tancuri sovietice reconditionate si modernizate, pe langa vehiculele de lupta Leopard 2 de fabricatie germana promise.

Cu toate acestea, faptul ca armata ucraineana inca poate mobiliza un asemenea numar de tancuri si blindate dupa mai bine de un an de razboi ramane unul impresionant.

Desi estimarile variaza in functie de sursa citata, toate analizele publicate inainte de izbucnirea razboiului in data de 24 februarie a anului trecut vorbeau de o superioritate covarsitoare a fortelor armate ruse asupra celor ucrainene la capitolul respectiv.

De exemplu, Institutului International pentru Studii Strategice (IISS) de la Londra estima ca Rusia are o superioritate de 3 la 1 asupra Ucrainei in ceea ce priveste tancurile.

Despre tancurile folosite in razboiul din Ucraina

Mark Cancian, un fost colonel al puscasilor marini americani, si Jeffrey Edmonds, un expert in armata rusa de la Centrul pentru Analize Navale, au declarat pentru Insider ca „efectul de soc” al formatiilor blindate ramane unul important chiar si pe campurile de lupta moderne.

Tancurile ofera mobilitate, putere de foc si protectie, componente vitale in operatiunile rapide precum cele care au dus la prabusirea catastrofala a frontului rusesc din regiunea Harkov in luna septembrie a anului trecut.

De-a lungul razboiului Rusia s-a bazat in principal pe 4 modele de tancuri: T-64, T-72, T-80 si T-90. „Grosul” formatiilor de tancuri ruse a fost alcatuit din tancurile T-72, acestea trecand prin numeroase procese de imbunatatire si modernizare in perioada sovietica si anii care au urmat.

Desi fiecare model de tanc are propriile caracteristici, cei doi analisti militari americani amintesc ca ele fac parte dintr-un trunchi comun, fiecare generatie reprezentand o varianta imbunatatita a celei anterioare.

Altfel spus, „cu cat este mai nou tancul, cu atat este mai capabil”, afirma Cancian. Insa exista si exceptii de la regula.

Rusii s-au bazat atat de mult pe tancurile T-72 in timpul Razboiului Rece incat nenumaratele imbunatatiri si reconditionari fac capabilitatile sale comparabile sau chiar superioare celor ale succesorului sau direct, modelul T-80, care in general este considerat mai putin fiabil.

In ceea ce priveste armata ucraineana, diversitatea nu a fost punctul sau foarte, ea bazandu-se aproape exclusiv pe tancuri T-64 si T-72, daca facem abstractie de numeroasele vehicule de lupta capturate de la armata rusa.

Cancian si Edmonds subliniaza insa ca si cand este vorba de aceleasi generatii de tancuri, cele rusesti sunt superioare decat echivalentele lor mostenite de Ucraina dupa caderea URSS deoarece Moscova si-a modernizat mai mult vehiculele ca parte a eforturilor de a proiecta in continuare imaginea unei superputeri mondiale.

„A doua armata a lumii”, dupa cum a prezentat propaganda rusa timp de ani de zile situatia.

Si totusi, unde a gresit armata rusa? Eroarea capitala de pe campul de lupta

Pe hartie lucrurile sunt clare: Rusia are fara indoiala tancuri mai bune. Insa evolutiile de pe campul de lupta spun o poveste diferita.

„Letalitatea unui sistem [de tancuri] depinde de mult mai multe decat sistemul insusi”, subliniaza Edmonds, la randul sau un fost tanchist. „Ea depinde de echipaj, dar si de modul in care se potriveste pe campul de lupta si cum se integreaza cu celelalte componente ale puterii de lupta”, explica el.

Iar Rusia nu a avut probleme doar in a-si proiecta superioritatea in materie de tancuri pe campul de lupta, ci si in a-si mentine efectivele de dinaintea declansarii razboiului.

Estimari uluitoare facute in luna februarie de Institutul International pentru Studii Strategice (IISS) si Oryx, cunoscutul site care monitorizeaza pierderile inregistrate de ambele parti ale razboiului din Ucraina, sugereaza ca Rusia si-a pierdut aproape jumatate din tancurile operationale - peste 1500 - de la inceputul razboiului.

Efectivele de tancuri T-72 si T-80 par sa fi fost cele mai afectate, IISS estimand ca Rusia ar fi pierdut doua treimi din ele din data de 24 februarie a anului trecut.

„Intelepciunea conventionala ne spune ca rusii nu isi urmeaza propria doctrina”, afirma Cancian. „Ei nu si-au folosit tancurile ca parte a unei echipe combinate”, subliniaza analistul.

El si Edwards amintesc ca tancurile sunt eficiente pe un camp de lupta modern doar cand sunt folosite in tandem cu infanteria, artileria, sprijinul aerian si unitatile de genisti - o tactica cunoscuta sub numele de „arme combinate”.

Aceasta a fost doctrina adoptata de Uniunea Sovietica inca din a doua parte a celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand a trecut la ofensiva impotriva fortelor germane. Ofensivele cu arme combinate sunt considerate un imperativ in ziua de azi.

Greseli stupide facute de comandantii rusi

In una dintre primele exemple ale modului in care rusii nu au respectat acest imperativ, ei au trimis un convoi de tancuri neprotejate in Bucea in primele saptamani ale razboiului, ele intrand direct intr-o ambuscada ucraineana.

De altfel, in primele saptamani ale razboiului pe retelele de socializare au aparut zeci de inregistrari video care au aratat coloane blindate rusesti decimate in urma unor atacuri ale ucrainenilor cu sisteme antitanc Javelin si NLAW, drone Bayraktar TB 2 si alte arme.

Apoi, pe masura ce armata rusa si-a schimbat strategia in cursul verii si al toamnei, aceste imagini au disparut aproape in totalitate. Parea ca armata rusa, si cu precadere comandantii ei, si-au invatat lectia in contextul in care Fortele Aeriene ale Moscovei au abandonat orice tentativa de a obtine suprematia aeriana deasupra Ucrainei.

Insa apoi, mai devreme in cursul acestui, comandantii rusi au repetat exact aceeasi greseala in luptele din jurul orasului Vuhledar, unde au pierdut peste 100 de tancuri si blindate in doar cateva zile.

Cancian si Edwards spun ca, daca rusii ar fi respectat doctrina armelor combinate, ar fi trimis o echipa de infanterie inainte pentru a curata terenul si recunoaste posibilele puncte de ambuscada. Insa astfel de operatiuni coordonate necesita mult antrenament, lucru de care armata rusa pare sa duca tot mai multa lipsa dupa ce si-a pierdut soldatii profesionisti in primele luni ale razboiului.

Insa deficiente la acest capitol au fost vazute si la inceputul „operatiunii militare speciale”.

Rusii „au venit clar in acest razboi cu un nivel de instruire tactica mai slab decat ne-am asteptat”, afirma Edmonds.

Unele informatii sugereaza acum ca Rusia a inceput sa ramana si fara tanchisti pregatiti, trupele ucrainene afirmand recent ca au capturat un medic rus care le-a spus ca a fost fortat sa conduca un tanc, in pofida pregatirii sale medicale.

Greselile repetate ale Rusiei s-au dovedit a fi extrem de costisitoare, fortand Moscova sa scoata din depozitele militare modele de tancuri depasite precum vechile T-62, T-55 si T-54, unele dintre ele fiind produse in anii 1940.