Vladimir Saldo, guvernatorul instalat de rusi in regiunea Herson, sustine ca oamenii din Nova Kakhovka „se misca calm pe strazi” dupa ce barajul din apropiere a fost aruncat in aer si a inundat orasul. In acelasi timp, in spatele sau, se pot vedea cum strazile sunt inundate, transmite hotnews.ro

„Nova Kakhovka si toate orasele care se afla in aval, cum ar fi Oleski, Hola Pristan, Herson si alte asezari traiesc normal. Oamenii se misca calm pe strazi. Functioneaza unele benzinarii si chiar magazine", a spus Saldo.

El a spus chiar ca a condus prin oras.

In timp ce vorbea, in spatele sau se vedea cum orasul este inundat.

Ulterior, rusii au recunoscut ca micul oras Oleski este inundat si se incearca evacuarea.

Micul oras Oleski, pe malul sudic al raului Nipru, controlat de rusi, in regiunea Herson din Ucraina, este aproape complet inundat dupa ce barajul din Nova Kakhovka a fost aruncat in aer, a declarat marti un oficial regional numit de Rusia, relateaza Reuters.

„Evacuarea... este posibila doar folosind echipamente speciale”, a declarat Andrei Alexeyenko, presedintele guvernului numit de Rusia in provincia Herson din Ucraina, pe Telegram.

Barajul hidrocentralei Kakhovka de peste raul Nipru a fost aruncat in aer in dimineata zilei de 6 iunie, declansand un dezastru umanitar si de mediu pe scara larga in sudul Ucrainei.

Construita in 1956, centrala electrica este cruciala pentru infrastructura energetica a Ucrainei. Potrivit companiei hidroelectrice de stat din Ucraina, prejudiciul cauzat de bresa este „imposibil de reparat”.

Simulari pe calculator realizate inca de anul trecut aratau cum o posibila distrugere a barajului din Nova Kakhovka ar provoca inundatii pe scara larga pe malurile raului Nipru si ale afluentilor sai pana la gura de varsare in Marea Neagra.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.