Rusia nu are cu adevarat nevoie de relatiile diplomatice cu Occidentul, a declarat sambata fostul presedinte, premier si inalt oficial de securitate rus Dmitri Medvedev, transmite Reuters.
Intr-o postare pe retelele de socializare, acesta acuza sanctiunile contra Moscovei din cauza ”operatiunii militare” a Rusiei in Ucraina.
Este timpul sa "punem lacate pe ambasade", a afirmat Medvedev
El a spus ca Moscova isi va continua operatiunea in Ucraina pana cand va atinge obiectivele definite de presedintele Vladimir Putin.
Potrivit Ria Novosti, Medvedev nu s-a aratat deranjat nici de suspendarea statutului de membru al Rusiei in Consiliul Europei:
"Este o buna oportunitate de a restabili o serie de institutii importante pentru a preveni infractiunile deosebit de grave din tara - cum ar fi pedeapsa cu moartea pentru cei mai periculosi infractori, care, de altfel, este folosita in mod activ in SUA si China".


