Donald Trump se arată optimist în privința păcii din Ucraina. Asta în timp ce trimisul său special a sugerat că ambele părți ale conflictului vor trebui să facă concesii pentru a pune capăt morții și distrugerii. Și Volodimir Zelenski afirmă că pacea este mai aproape ca niciodată, dar a avertizat Washingtonul și Kremlinul să nu excludă Kievul de la masa negocierilor. Între timp, atacurile dintre cele două părți continuă.
Ucraina a desfășurat peste noapte un nou atac cu drone asupra mai multor instalații rusești din domeniul energiei, au raportat dimineață oficialii ruși. Imaginile de pe canalele de telegram arată un incendiu de amploare la o rafinărie din regiunea Volgograd. Oamenii spun că au auzit mai multe explozii, după care pe cer s-a format o minge de foc.
Și la o unitate de procesare a gazelor din Astrahan au izbucnit flăcări.
„A explodat ceva acolo la uzină. Eu m-am trezit de la sunetul exploziei, totul arde!”
Ministerul rus al Apărării a raportat un atac ucrainean cu 70 de drone. Autoritatea aeriană Rosaviatsia a suspendat temporar zborurile de pe aeroporturile din șase regiuni. Într-o altă ordine de idei, peste ocean, președintele american Donald Trump spune că negocierile cu Ucraina și Rusia merg destul de bine.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Avem reuniuni şi discuţii prevăzute cu diverşi reprezentanți, printre care Rusia şi Ucraina. Şi cred că aceste discuţii merg destul de bine.”
Trimisul special al lui Trump pentru războiul din Ucraina, fostul general Keith Kellogg, este de părere că ambele părţi vor trebui să meargă la compromisuri pentru a pune capăt conflictului declanşat de Moscova. În același timp, liderul ucrainean, Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu pentru Associated Press că excluderea țării sale din negocierile de pace ar fi foarte periculoase și a cerut mai multe discuții între Kiev și Washington pentru a dezvolta un plan de încetare a focului.
Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Putin poate face ca întreaga lume să simtă că a pierdut, iar acest lucru va fi o realitate. Pentru că nu poți învinge Ucraina, ci poți învinge întreaga lume. Pentru a arăta că a avut dreptate, că s-au găsit compromisuri cu el și, prin urmare, acest lucru se poate face.”
Perspectiva negocierilor dintre Moscova şi Kiev este tot mai des evocată de la întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, văzută ca un potenţial punct de cotitură în război. Preşedintele american a criticat fondurile pe care Statele Unite le-au cheltuit pentru a ajuta Ucraina, dar a adoptat şi un ton dur cu Moscova, ameninţând-o cu sancţiuni suplimentare. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că este pregătit pentru discuţii cu Ucraina, dar nu şi cu Volodimir Zelenski, pe care l-a numit ilegitim.

