Fostul manager al unei fabrici din industria aparare din Liov este suspectat ca a furat aur, argint si alte metale din sistemele de aparare antiaeriana care fusesera trimise la uzina pentru reparatii, relateaza Ukrainska Pravda, citand serviciul de presa al Biroului de Securitate Economica al Ucrainei, serviciul de presa al Serviciului de Securitate al Ucrainei si serviciul de presa al Procuraturii Generale, scrie hotnews.ro.

Serviciile speciale au informatii ca pana la inceputul anului 2022, el ar fi dat instructiuni nejustificate subordonatilor sai sa demonteze sistemele de aparare aeriana care fusesera aduse la uzina pentru reparatii si modernizari. Apoi si-a insusit piese „dezafectate” care contineau metale pretioase, respectiv bancuri de testare, unitati de productie neterminate si componente, potrivit Biroului de Securitate Economica al Ucrainei.

Acesta ar fi prejudiciat statul cu 2,4 milioane de grivne (65.000 USD), fostul manager vizand un aliaj care continea aproximativ 2 kg aur, 23 kg argint, 102 g platina, 65 g paladiu si 15 g rodiu.

Procuratura Generala a adaugat ca aceste materiale sunt folosite la fabricarea echipamentelor radio cu destinatii speciale pentru controlul sistemelor de aparare aeriana.

Cercetarea preliminara continua si se stabilesc identitatile tuturor persoanelor implicate in delapidare, potrivit Ukrainska Pravda.

Serviciul de Securitate al Ucrainei verifica si informatiile conform carora fostul manager lucra cu serviciile secrete ruse.

Ukrainska Pravda nu spune cine este acest fost manager de fabrica.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.