FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, afirma ca a identificat un al doilea participant la asasinarea Dariei Dughina, fiica unuia dintre cei mai cunoscuti ideologi ai presedintelui Vladimir Putin, relateaza Interfax.
„Uciderea lui Dughina impreuna cu Vovk (n.r. Natalia Vovk, despre care FSB a afirmat anterior ca este autoarea asasinatului) a fost pregatita la Moscova de un alt membru al gruparii teroriste si de sabotaj ucrainene”, afirma FSB.
Serviciul de Securitate al Rusiei afirma ca a doua persoana implicata in asasinarea Dariei Dughina este Tsyganenko Bogdan Petrovici, un cetatean ucrainean nascut in 1978.
FSB sustine ca acesta a sosit in Rusia din Estonia pe 30 iulie si ca a parasit teritoriul Rusiei cu o zi inainte de explozia masinii in care a murit fiica lui Aleksandr Dughin.
Serviciul de Securitate de la Moscova il acuza pe Tsyganenko ca „a furnizat lui Vovk placute de inmatriculare si documente false in numele unui cetatean real al Republicii Kazahstan, Yulia Zaiko, si impreuna cu Vovk a asamblat un dispozitiv exploziv improvizat intr-un garaj inchiriat din sud-vestul Moscovei”.
FSB a raportat ca, pe baza rezultatelor studiului camerelor CCTV, „este documentat ca autorul crimei, cetateanul ucrainean Vovk Natalya Pavlovna, nascut in 1979, l-a monitorizat personal pe Dugina in parcarea pentru oaspetii Traditiei.
Ce a afirmat FSB despre asasinarea Dariei Dughina
La doar o zi dupa ce fiica lui Aleksandr Dughin a murit, Serviciul de Securitate al Rusiei a afirmat ca a identificat persoana responsabila de atentat, sustinand ca este vorba despre Natalia Vovk, o ucraineanca nascuta in 1979.
FSB sustine ca aceasta a sosit in Rusia in iulie cu fiica ei in varsta de 12 ani, a petrecut o luna planificand atacul cu bomba si apoi a parasit tara, trecand granita in Estonia.
Potrivit Serviciului de Securitate al Rusiei, Vovk a participat la evenimentul organizat intr-un sat din afara Moscovei la care se aflau si Dughina si tatal ei, inainte de a efectua o „explozie controlata" a masinii Dariei Dughina.
Presedintele rus Vladimir Putin a denuntat personal uciderea Dughinei drept o „crima josnica” si „plina de cruzime”.
Ucraina a negat in mod repetat ca ar fi fost implicata in asasinat, Consiliul de Securitate Nationala de la Kiev afirmand ca acesta a fost executat de serviciile secrete rusesti.
Numerosi analisti straini specializati in probleme legate de Rusia si-au exprimat scepticismul fata de varianta evenimentelor care a fost prezentata de FSB, afirmand la randul lor ca este mai plauzibil ca Daria Dughina sa fi fost ucisa de serviciile secrete ale Rusiei.


