Soldatii rusi din estul Ucrainei au gasit o solutie pentru a incerca sa evite dronele ucrainene in contextul in care fortele Kievului le folosesc tot mai mult impotriva lor, relateaza un ofiter al armatei ucrainene, scrie hotnews.ro.
„O alta evolutie ce merita notata in invazia in desfasurare este folosirea unor paturi/haine antitermice de catre soldatii rusi aflati in imediata apropiere a Donetk-ului”, afirma „Tatarigami_UA”, porecla cu care posteaza pe Twitter un ofiter al armatei ucrainene sub acoperirea anonimitatii.
Acesta citeaza relatari ale soldatilor ucraineni care afirma ca grupuri de sabotaj ale rusilor folosesc aceste paturi antitermice pentru a evita detectarea de catre camerele cu vedere termica ale dronelor pe care le au in dotare fortele Kievului.
O inregistrare video publicata pe un canal de Telegram rusesc ar fi demonstrat presupusa eficacitate a produselor, aratand cum un soldat poate ramane nedepistat sub o astfel de patura.
„Desi aceasta tehnologie in sine nu este una inovatoare, vedem inca o adaptare notabila folosita de inamic ca parte a tentativelor lor de a se schimba. Prin urmare, este crucial sa luam la cunostinta capabilitatile inamicului si sa implementam propriile noastre contramasuri in consecinta”, mai noteaza Tatarigami.
Acesta afirma insa ca este putin plauzibil ca Rusia sa le poata pune la dispozitie fortelor sale astfel de paturi in numar mare, avertizand totusi ca si grupuri mici de militari rusi dotati astfel, ca de exemplu echipe de lunetisti, pot reprezenta un pericol.
Improvizatia la care au apelat unii soldati rusi vine de asemenea in contextul in care in ultimele luni pe retelele de socializare a aparut un veritabil val de inregistrari video care arata cum operatorii de drone ai Kievului lanseaza atacuri asupra lor cu drone kamikaze.
Insa majoritatea acestor atacuri directe asupra infanteriei ruse au loc pe timpul zilei, dronele fiind folosite noaptea de armata ucraineana mai mult pentru a regla tirul artileriei, in misiuni de supraveghere a campului de lupta sau pentru a coordona atacuri ale propriilor trupe terestre.


