Mihailo Podoliak, consilier al presedintiei ucrainene, a avut o prima reactie la discursul rostit luni la Moscova, de ziua victoriei, de catre presedintele rus Vladimir Putin, afirmand ca razboiul corespunde doar "ambitiilor imperialiste bolnave" ale Rusiei.
"Haideti sa repetam. Tarile NATO nu intentionau sa atace Rusia. Ucraina nu intentiona sa atace Crimeea. Militarii rusi mor nu aparandu-si patria, ci incercand sa ocupe alta. Nu exista motive rationale pentru acest razboi dincolo de ambitiile imperialiste bolnave ale Rusiei", a comentat Podoliak, pe contul sau de Twitter, potrivit Agerpres.
In discursul sau de luni din Piata Rosie din Moscova, Putin a sustinut ca Rusia "a realizat o interventie preventiva" in Ucraina pe fondul amenintarilor venite din partea NATO si a Occidentului si a dat asigurari ca a fost vorba despre "o masura necesara", "unica posibila in aceasta situatie".


