Ministerul de externe de la Kiev a anuntat sambata ca a inaintat note de protest Poloniei si Uniunii Europene, apreciind ca limitarea importurilor de grau ucrainean este „categoric inacceptabila”, transmite Reuters. Ministrul de externe al Ucrainei, citat de dpa, a salutat insa acordul in aceasta privinta anuntat vineri de Comisia Europeana, transmite g4media.ro.
„Astfel de restrictii, oricum ar fi justificate, nu respecta Acordul de Asociere intre Ucraina si UE, nici principiile si normele pietei unice europene”, sustine ministerul.
„Exista motive legale depline pentru reluarea imediata a exporturilor de produse agricole ucrainene catre Polonia, Romania, Ungaria, Slovacia si Bulgaria, precum si pentru continuarea exporturilor neingradite catre alte state membre ale UE”, arata documentul.
Comisia Europeana a anuntat vineri ca a ajuns la un acord cu cele cinci tari, dintre care patru limitasera unele importuri agricole din Ucraina, pe motiv ca perturba pietele interne. Romania a reclamat de asemenea efectele afluxului de cereale ucrainene ieftine.
„Am actionat pentru a raspunde ingrijorarii fermierilor atat din statele europene vecine, cat si din Ucraina”, a scris pe Twitter comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, vicepresedinte al Comisiei.
El a anuntat ca Polonia, Bulgaria, Slovacia si Ungarie vor retrage masurile luate, iar pentru grau, porumb, rapita si floarea-soarelui Comisia va aplica in schimb „masuri exceptionale de salvgardare”.
Acordul anuntat ar putea limita intrarile produselor respective din Ucraina la cantitatile destinate tranzitului.
Ministrul ucrainean de finante, Serhii Marcenko, a apreciat sambata acordul. Prezent la Stockholm, la o reuniune a omologilor sai din UE, el a apreciat ca blocarea importurilor nu doar ca ar dauna tarii sale, ci ar provoca suferinte teribile in Orientul Mijlociu si in Africa.


