Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc în timpul nopții. Armata Kievului a anunțat că a lovit un aerodrom rusesc din regiunea Krasnodar. În timp ce trupele ruse au lansat un atac combinat cu drone și rachete, iar piața din Harikov a fost practic distrusă.

Așa arată acum cea mai mare piață din Harikov. Peste o sută de pavilioane comerciale au fost practic distruse. Dimineața, vânzătorii nu și-au putut ține emoțiile când au văzut dezastrul produs de dronele rusești.

„Lunile astea oamenii și așa nu aveau de lucru, nu sunt clienți, nu mai au bani. Acum în general totul a ars.”

Oficialii din Harikov au spus că rușii au lovit orașul în două valuri.

„Primele trei sosiri au fost cu rachete Iskander, iar acum inamicul a lovit din nou - de data aceasta cu drone. Piața Barabașov a fost din nou grav avariată.”

Forțele ucrainene au raportat că 56 din cele 77 de drone au fost interceptate, fără a oferi detalii despre rachete. Cel puțin 11 regiuni au fost vizate. Pe de altă parte, și armata Kievului a anunțat că a atacat un aerodrom din regiunea rusă Krasnodar, unde a izbucnit un incendiu. Potrivit Ucrainei, forțele ruse folosesc aerodromul pentru a stoca și lansa drone asupra Ucrainei și a întreține aeronavele care efectuează misiuni în regiunile de sud ale țării. Între timp, Moscova și Kievul au făcut un nou schimb de prizonieri. Aseară pe teritoriul ucrainean s-au întors 150 de soldați, sergenți și ofițeri. Familiile acestora îi așteptau cu lacrimi în ochi.

„Mama! Scumpa mea! Eu am fost pus pe lista de schimb.”

Ministerul rus al Apărării a precizat că 150 de militari ruși, deținuți în Ucraina, la fel au ajuns acasă. Kievul și Moscova au menţionat implicarea Emiratelor Arabe Unite, foarte active în discuţiile asupra schimburilor de prizonieri între cele două ţări. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.