Avansul fortelor rusesti a fost contracarat in mai multe locuri din Ucraina, militarii ucraineni reusind sa produca pagube considerabile, distrugand numeroase blindate si vehicule militare.

Intr-o inregistrare publicata sambata pe retelele de socializare se vede cum mai multe vehicule blindate rusesti au fost atacate, o parte chiar distruse, pe un drum intr-o padure. Pe filmare se aude un schimb puternic de focuri de mitraliera, unii soldati ucraineni fiind ascunsi in padure.

In fata celui care filmeaza se deplaseaza un soldat ucrainean care poarta cu el un lansator de rachete anti tanc NLAW, sisteme de armament moderne primite in ajutor de la Marea Britanie inainte de izbucnirea conflictului.

Ucraina sustine ca pana sambata dimineata fortele de invazie ale Federatiei Ruse au suferit numeroase pierderi, intre care circa 3.500 de militari, peste 100 de tancuri, circa 500 de vehicule blindate, 14 avioane de vanatoare si opt elicoptere.

In schimb, Ministerul rus al Apararii nu a raportat nicio victima de lupta in conflictul militar din Ucraina pana acum.

Sursa: