Militariii ucraineni au ghidat o dronă kamikaze de tipul Switchblade 600 (fabricată în SUA) către un sistem de rachete Tor. Rezultatul – o explozie spectaculoasă a unui sistem militar extreme de scump, scrie digi24.ro.
Costul sistemului rusesc de rachete Tor-M2 distrus în regiunea Donețk este de 25 de milioane de dolari, informează Defense Express.
Este de remarcat faptul că operațiunea de distrugere a sistemului rusesc SAM a fost efectuată de Serviciul de Securitate al Ucrainei în cooperare cu Regimentul 14 UAV, care a vânat sistemul rusesc. După ce a detectat ținta, operatorul dronei de recunoaștere a continuat să o urmărească și a transmis coordonatele acesteia operatorilor Switchblade 600, care au lovit Tor cu o dronă de atac.
Imediat ce militarii ucraineni au lansat drona, sistemul de apărare antiaeriană a început să se deplaseze din poziția sa de luptă. În acel moment, o muniție ghidată cu precizie l-a lovit în partea din spate a carenei. A doua muniție l-a incendiat. Trebuie adăugat că sistemul care a fost lovit era versiunea M2 a sistemului de rachete sol-aer Tor. Acest sistem este o variantă mai avansată a TOR și reprezintă o amenințare pentru dronele ucrainene.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.