O lumina misterioasa de pe cerul capitalei ucrainene Kiev a generat numeroase speculatii. Oficialii de la Kiev au declarat ca suspecteaza ca este vorba despre un satelit NASA care a cazut pe Pamant, insa agentia spatiala americana a declarat pentru BBC ca acesta se afla inca pe orbita in momentul producerii flashului, transmite hotnews.ro.
Fortele aeriene ucrainene au sugerat ca flash-ul ar fi putut fi un meteorit.
Apararea ucraineana este aproape sigura ca lumina misterioasa nu a fost cauzata de un atac aerian rusesc.
Lumina puternica a fost observata pe cerul capitalei in jurul orei 22:00.
A fost activata o alerta de raid aerian, dar „apararea aeriana nu a fost in functiune", a declarat pe Telegram seful administratiei militare din Kiev, Serghei Popko.
„Potrivit informatiilor preliminare, acest fenomen a fost rezultatul caderii pe Pamant a unui satelit spatial Nasa", a precizat Popko.
Agentia spatiala americana anuntase la inceputul saptamanii ca un satelit de 300 de kilograme va reintra in atmosfera miercuri.
Satelitul RHESSI, folosit pentru a observa eruptiile solare, a fost lansat pe orbita joasa a Pamantului in 2002 si a fost scoasa din uz in 2018, a precizat NASA.
Insa Rob Margetta de la NASA a declarat pentru BBC ca satelitul se afla inca pe orbita in momentul in care a fost observata sclipirea si ca va reintra in atmosfera Pamantului in cursul noptii.
NASA si Departamentul american al Apararii continua sa urmareasca satelitul RHESSI, a adaugat el.
Retelele de socializare ucrainene au fost inundate de teorii si meme-uri despre ce ar fi putut fi flash-ul, o tema populara fiind aceea ca ar fi fost provocat de extraterestri.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


