Apar noi detalii despre ofensiva Rusiei in Ucraina, dupa ce mai multe documente clasificate ale Pentagonului au ajuns in spatiul public. Potrivit informatiilor, armata rusa pare ca isi recunoaste esecurile de pe frontul din estul tarii vecine. De asemenea, documentele ar prezenta si numarul total de victime de ambele parti. Expertii sustin insa ca cifrele au fost modificate inainte de a fi publicate.

Scurgerea de informatii provoaca ingrijorari cu privire la faptul ca Rusia ar putea sa isi schimbe metodele de comunicare pentru a-si ascunde planurile secrete si pentru a depista sursele confidentiale care au oferit informatii incluse in documentele Pentagonului. Dupa ce au fost analizate circa 100 de documente s-a aflat ca pana la 43 de mii de soldati rusi ar fi fost ucisi pe front pana la inceputul anului 2023. Numarul total al victimelor, morti si raniti, din randul armatei ruse se estimeaza a fi intre 180 de mii si 223 de mii. De cealalta parte, numarul victimelor in randul armatei ucrainene ar fi de aproximativ 130 de mii, dintre care 17.500 de decese. Potrivit expertilor, insa, datele ar fi fost modificate inainte de a fi publicate si nu se cunoaste numarul real al victimelor.

Mark HERTLING, ANALIST MILITAR:„Unele dintre ele dau indicatii gresite sau dezinformeaza. Acestea au fost modificate pentru a arata lucruri diferite fata de documentele originale.”

De asemenea, potrivit documentelor, armata rusa pare sa recunoasca faptul ca razboiul din Ucraina a slabit capacitatile militare ale trupelor sale.

Interceptarile americanilor includeau si planuri specifice de atac ale armatei Kremlinului si data la care urmau sa loveasca infrastructura ucraineana si mai multe tinte militare, precum centrale electrice, poduri, o zona de depozitare a dronelor, un sistem de aparare antiaeriana si soldati ucraineni. Totodata, documentele dezvaluie faptul ca serviciile de informatii americane par sa fi patruns in aproape toate institutiile militare ale Rusiei, chiar si in Grupul Wagner.

James BAMFORD, JURNALIST DE INVESTIGATIE:„Multe dintre documente indica faptul ca am colectat informatii din interiorul guvernului rus, de la serviciile de informatii si din armata, astfel incat exista persoane care ne-ar putea furniza informatii, iar acum, ca aceste documente au fost publicate, le ofera rusilor posibilitatea de a face un raid pentru a vana persoanele care ofera aceste informatii.”

Ucraina a spus saptamana trecuta ca informatiile scurse se bazeaza pe o cantitate mare de informatii fictive si a respins concluziile unui raport in care se spunea ca Kievul a fost obligat sa isi schimbe unele planuri pe care le avea in legatura cu contraofensiva din aceasta primavara din cauza scurgerilor de informatii. La randul sau Kremlinul a transmis ca analizeaza documentele.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.