Noi imagini video publicate pe retelele sociale arata un alt succes raportat de dronele turcesti Bayraktar TB-2 din arsenalul armatei ucrainene.

In cadre capturate luni, 7 martie, se vede cum o drona reuseste sa execute un atac asupra unor vehicule care s-ar fi aflat in celebrul convoi de vehicule rusesti care vin dinspre Belarus, se intinde pe zeci de kilometri si se indreapta spre Kiev.

Pe langa alte cateva vehicule militare, lovitura din drona nimereste un sistem antiaerian BUK-M2 Telar, un sistem care teoretic ar fi putut fi folosit tocmai si impotriva unor amenintari precum dronele ucrainene.

Dupa 12 zile de razboi, Ucraina sustinea ca a reusit sa distruga 290 de tancuri, aproape 1.000 de blindate si 23 de sisteme de aparare antiaeriana.

In primele zile vedetele atacurilor ucrainene au fost armele portabile antitanc Javelin si NLAW, primite ca ajutor din partea statelor occidentale inainte de izbucnirea conflictului.

In acelasi timp, succes au mai avut si dronele Bayraktar TB-2 cumparate din Turcia cu care ucrainenii au reusit sa loveasca convoaie rusesti si chiar sisteme de rachete antiaeriene.

Sursa: