Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AEIA) a declarat luni ca a primit informatii conform carora obuze de artilerie au avariat o instalatie de cercetare nucleara din Harkiv, al doilea oras al Ucrainei, fara "consecinte radiologice", informeaza marti AFP.

Potrivit agentiei ONU cu sediul in Viena, autoritatile ucrainene au informat despre un atac care a avut loc duminica, adaugand ca nu a fost raportata nicio crestere a nivelului de radiatii, potrivit AFP, citata de Agerpres.

Instalatia afectata face parte din Institutul de Fizica si Tehnologie din Harkiv, un institut de cercetare care produce material radioactiv pentru aplicatii medicale si industriale."Inventarul materialelor radioactive ale sitului este foarte scazut", a argumentat AIEA, asigurand ca "daunele (...) raportate nu ar fi avut nicio consecinta radiologica".

"Am avut deja cateva episoade care compromit securitatea site-urilor nucleare ucrainene", a declarat directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi.

In ultimele zile, Harkiv a fost tinta unor bombardamente puternice si a tirurilor de rachete, deoarece Moscova incearca sa creasca presiunea asupra Ucrainei pentru a se preda.

Armata rusa a ocupat de vineri centrala nucleara Zaporojie din sud-estul Ucrainei, unde loviturile de artilerie, potrivit ucrainenilor, au provocat un incendiu, despre care Moscova neaga ca l-ar fi provocat. Doar doua din cele sase reactoare ale centralei sunt active.

Directorul general al AIEA a declarat vineri ca este gata sa mearga la Cernobil, locul accidentului nuclear din 1986 si primul sit ucrainean intrat sub controlul fortelor ruse. Rusia considera insa ca fosta centrala ucraineana de la Cernobil nu este locul ideal pentru a purta discutii cu AIEA.

Sursa: