Situatie tensionata in regiunea rusa Belgorod, de la granita cu Ucraina. Autoritatile de acolo spun ca un grup de sabotori ai armatei ucrainene a intrat pe teritoriul rus, iar pentru a-i lichida au fost antrenate si elicoptere. Serviciile secrete militare ucrainene sustin ca partizanii rusi s-ar afla in spatele atacului.

A fost panica azi in Belgorod. S-au auzit explozii in localitatea Graivoron, care se invecineaza cu Ucraina.

Soldatii din Corpul Voluntarilor Rusi au declarat ca au trecut pentru a treia oara granita ruso-ucraineana.

Pentru a respinge atacul, rusii au ridicat in aer elicoptere.

”Ce este asta?”

Un elicopter rus Mi-8 ar fi fost doborat in regiunea Belgorod, fiind publicate si imagini.

Serviciul de informatii militare a Ucrainei a precizat ca operatiunea este realizata de Legiunea Libertatea Rusiei si de Corpul de voluntari rusi, formatiuni formate exclusiv din cetateni rusi, care lupta de partea Fortelor Armate ale Ucrainei. Purtatorul de cuvant al Kremlinului a reactionat, spunand ca este vorba de sabotorii ucraineni, iar scopul actiunii este de a minimiza efectul politic al pierderii orasului Bahmut. La randul sau consilierul lui Zelenski, Mihailo Podoliak a tinut sa precizeze ca Ucraina nu are legatura cu evenimentele din regiunea Belgorod.