Furie în Ucraina, după ce parlamentul a adoptat controversata lege privind mobilizarea în armată. Cele mai multe nemulțumiri a stârnit anularea unui amendament care le-ar fi oferit soldaților ce care au slujit pe front doi ani să revină acasă. Kyiv Independent scrie că demobilizarea și rotația trupelor vor fi discutate separat.
Parlamentul ucrainean a adoptat astăzi un proiect de lege care înăspreşte mobilizarea în forţele armate. Printre modificări se numără scăderea vârstei pentru înrolare de la 27 la 25 de ani. Scandal și furie însă a stârnit anularea prevederii care îi elibera pe soldaţii aflaţi pe front după 36 de luni de serviciu militar. Cu armata ucraineană depăşită numeric de Rusia pe câmpul de luptă, cu o ofensiva continuă pe toată linia frontului, în prezent, este imposibil să slăbeşti forţele de apărare, a
declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Ucraina.
Dmitro LAZUTKIN, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL MINISTERULUI UCRAINEAN AL APĂRĂRII: „Probabil că este prea devreme pentru a vorbi despre un termen anume, dar înțelegând cererea societății, inclusiv a persoanelor implicate în forțele de apărare, se va face tot posibilul pentru a implementa proiectul de lege în viitorul apropiat.”
Ministerul Apărării a recunoscut totusi că trebuie găsită o modalităte de demobilizare a soldaților, care au petrecut perioade lungi de luptă în primele linii.
Proiectul de lege a fost aprobat în primă lectură în Parlament în februarie. Dar acea clauză a fost înlăturată ieri, înainte de a doua lectură.
Rustem UMEROV, MINISTERUL UCRAINEAN AL APĂRĂRII: „Am găsit soluții care vor permite ca o persoană să fie demobilizată parțial. O altă soluție pentru ca o persoană care a fost deja în perimetru timp de doi ani să înțeleagă care vor fi regulile pentru ca ea să ia o pauză sau să fie demobilizată parțial din acest serviciu.”
Pentru a intra în vigoare textul va trebui promulgat de președintele Volodimir Zelenski. Până când legea va intra în vigoare se așteaptă ca ucrainenii să caute să fugă masiv din țară pentru a nu ajunge pe front. Un jurnalist al postului Sky News a discutat cu un traficant de persoane, care îi ajută să fugă peste graniță pe cei care au vârsta recrutării. Mulți fugari au ajuns și în țara noastră.
„Nu îmi trădez țara. Toată lumea înțelege de ce fac asta. Mulți din prietenii mei au plecat deja. Oricine are ocazie fuge.”
Acest traficant încasează câte 6 mii de dolari de la fiecare bărbat pe care îl ajută să fugă traversând păduri și munți. Cei dispuși să treacă granița înotând primesc o reducere de două mii de dolari.
„Oamenii nu sunt pregătiți să moară. Tinerii nu sunt pregătiți să se îngroape de vii, așa că ne cer nouă ajutorul.”
În aceste condiții, pe front duc lupte tot mai dificile ucraineni de vârstă mijlocie - epuizați după mai bine de doi ani de război. Situația e complicată din cauza lipsei armamentului. Pentru fiecare obuz tras de ucraineni, rușii lansează cinci. Iar proporția va fi de 1 la zece în cateva săptămâni, a avertizat un general american, într-o audiere în Congres.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

