Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril I al Moscovei, a afirmat ca paradele comunitatii gay au fost unul dintre motivele pentru care Rusia a invadat Ucraina, relateaza CNN si News.ro.
Patriarhul Kiril, un vechi aliat al presedintelui rus Vladimir Putin, a declarat despre razboiul din Ucraina ca este despre „o respingere fundamentala a presupuselor valori oferite astazi de cei care pretind ca au puterea mondiala
„Testul” la care sunteti supusi, a spus Chiril, este daca tara voastra este dispusa sa organizeze parade ale comunitatii gay.
„Pentru a intra in clubul acelor tari, este necesar sa se organizeze o parada a comunitatii gay. Nu pentru a face o declaratie politica, 'suntem de partea voastra', nu pentru a semna niciun acord, ci pentru a organiza o parada a comunitatii gay. Si stim cum oamenii rezista acestor solicitari si cum aceasta rezistenta este inabusita cu forta”, a spus Kiril in timpul unei predici la Moscova.
Patriarhul Kiril, paradele gay si „semnificatia metafizica” a razboiului din Ucraina
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a catalogat razboiul drept o lupta cu „semnificatie metafizica”, pentru ca omenirea sa urmeze legile lui Dumnezeu. „Ceea ce se intampla astazi in sfera relatiilor internationale nu are doar semnificatie politica. Vorbim despre ceva diferit si mult mai important decat politica. Vorbim despre mantuirea omului”, a spus el.
Patriarhul Kiril este o figura importanta in Rusia, tara in care religia ortodoxa este considerata parte integranta a identitatii ruse. El a fost supus unor presiunii din cadrul propriei Biserici sa denunte agresiunea lui Putin, dar nu a facut acest lucru in cadrul declaratiilor sale publice. Dimpotriva, a sustinut viziunea presedintelui Rusiei referitoare la un imperiu rus spiritual si temporal.
Declaratiile de marti ale patriarhului Kiril vin dupa ce in urma cu o zi un preot din Rusia a fost arestat dupa ce la slujba de duminica a tinut o predica impotriva razboiului declansat de Vladimir Putin in Ucraina.
Patriarhia Romana l-a criticat dur pe patriarhul Kiril
Vasile Banescu, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane l-a criticat dur duminica pe patriarhul Kiril, afirmand despre acesta ca este un opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral si crestin prin complicitatea sa cinica cu politicul asasin si prin asocierea la cele mai hidoase lucruri pe care omul antihristic, care mimeaza credinta in Dumnezeu si patriotismul, este capabil sa le comita cu atrocitate”.
„Razboiul cumplit si nejustificat impotriva altora, bulversarea vietii unui popor liber, ingrozirea, torturarea in varii feluri si uciderea in masa a unor oameni pe care Hristos ne-a poruncit bland sa-i iubim ca pe noi insine, nu sa-i strivim sub cizma grea si invadatoare a mortii”, a mai afirmat Vasile Banescu.
Patriarhul Kiril al Moscovei si al intregii Rusii a fost ultima data in Romania in 2017, luand parte la Bucuresti la ceremoniile dedicate Sfantului Dimitrie cel Nou si la o slujba Te Deum organizata cu ocazia implinirii a zece ani de la intronizarea Patriarhului Daniel.