Se împlinesc 1000 de zile de la invazia Ucrainei de către Rusia - în cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat din Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial, scrie știrileprotv.ro.
Conform UNICEF, în cele 1000 de zile de la începerea conflictului, cel puțin 2.406 de copii au fost uciși sau răniți, după cele mai noi rapoarte verificate. Pe lângă aceste victime - care includ 659 de copii decedați și alți 1747 - răniți, milioane de copii sunt în pericol în continuare din cauza atacurilor.
Din august 2024, alți 170.000 de oameni au fost forțați să-și părăsească casele, alăturându-se celor aproape 3,6 milioane de ucraineni care sunt în refugiu în țară și celor 6,7 milioane care au căutat adăpost în afara granițelor. În Europa, nouă din 10 refugiați din Ucraina sunt femei sau copii.
În regiunile din prima linie a frontului, aproape 3 milioane de oameni au nevoie de căldură, apă potabilă și îngrijire medicală, din moment ce școlile și spitalele continuă să fie o țintă. De-a lungul celor 1000 de zile, cel puțin 1.496 de instituții școlare și 662 de spitale au fost afectate sau distruse, conform datelor Națiunilor Unite.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


