Politicianul rus de extrema-dreapta Vladimir Jirinovski a murit astazi, la varsta de 75 de ani. Acesta ar fi avut mai multe probleme de sanatate, aparute dupa ce s-a infectat cu Covid-19. Anuntul despre decesul oficialului a fost facut de catre seful Dumei de Stat a Rusiei. Acesta insa, nu a mentionat afectiunea de care a suferit politicianul.
Vladimir Jirinovski, liderul istoric al Partidului Liberal Democrat din Rusia, ultranationalist, a murit astazi dupa „o boala lunga si dureroasa”, a anuntat Veaceslav Volodin, presedintele Dumei de Stat a Rusiei, iar la inceputul sedintei de legislativ, deputatii au tinut un minut de reculegere.
“In aceste momente am fost anuntat ca dupa o boala lunga si dureroasa a murit Vladimir Jirinovski. Sa-i onoram memoria.”
Jirinovski a aparut in politica in anul 1989, cand a creat si condus Partidul Liberal Democrat. In 1991 a candidat pentru prima data la presedintia Rusiei si a ocupat locul 3. In 1993, Jirinovski a devenit deputat al Dumei de Stat. A participat la toate alegerile prezidentiale pana in 2011. Cunoscut ca un populist care a promis ca vodka va fi gratuita daca este ales presedinte, Jirinovski s-a remarcat prin declaratiile extrem de agresive impotriva statelor vecine ale Rusiei si nu numai, atat in perioada in care a ocupat functia de vicepresedinte al Dumei, cat si in anii care au urmat. Una dintre cele mai rasunatoare cearti a fost conflictul cu deputatul Evgenia Tishkovskaya, pe care a tras-o de par chiar in sala de sedinte a parlamentului rus.
De asemenea, a organizat certuri cu adversarii sai din Duma de Stat, dar si cu jurnalistii.
“Sa taca. Pentru ca este proasta. Nu are minte.
“Ia-o de aici. Un gunoi. O femeie neplacuta.”
Jirinovski a organizat de mai multe ori lupte cu alti politicieni, inclusiv cu femei, si a folosit un limbaj urat in prezenta oponentilor.
Vladimir JIRINOVSKI, POLITICIAN RUS: “Daca esti insarcinata du-te acasa. Gravidele aici nu trebuie sa stea. Ai grija de copil, noua ne ajung cei sanatosi. Ea este multumita, dar dumneavoastra o lesbiana. Du-te dracu.”
In decembrie, Jirinovski a prezis evolutia tensiunilor cu Ucraina, anuntand cand va porni razboiul: 22 februarie, ora 4 dimineata. Predictia sa a fost destul de precisa, presedintele rus Vladimir Putin ordonand invadarea Ucrainei joi, pe 24 februarie, la 5 dimineata, ora Moscovei.
Vladimir JIRINOVSKI, POLITICIAN RUS: ”La 4 dimineata, pe 22 februarie, veti simti. As dori ca 2022 sa fie pasnic. Dar iubesc adevarul, de 70 de ani am spus adevarul. Nu va fi pasnic. Va fi sa fie un an in care Rusia devine din nou mare si toti trebuie sa taca si sa ne respecte tara, de altfel o sa ne inchida ei gura.”
In cariera sa politica, Jirinovski a amenintat in nenumarate randuri Republica Moldova. In decembrie 2020, dupa alegerea Maiei Sandu in functia de presedinte al Republicii Moldova, Jirinovski a declarat la o televiziune rusa ca daca autoritatile de la Chisinau vor incerca sa puna in aplicare retragerea trupelor ruse din Transnistria, contingentul rus de acolo nu va fi retras, ci se va dubla sau chiar tripla.
Vladimir JIRINOVSKI, POLITICIAN RUS: "Orice ii vor sfatui, raspunsul nostru va fi unul dur si il vom spune din timp. Va veti scalda intr-o baie de sange, nu veti avea timp nici macar sa ajungeti pe aeroportul din Chisinau si nimeni nu va indrazni sa va apere. Este o tara mica, doua ore si nu mai ramane nimic din ea."
Politicianul rus, Vladimir Jirinovski fusese spitalizat la inceputul lunii februarie cu coronavirus. Starea sa a fost descrisa ca fiind grava, suferind de o pneumonie care i-a compromis pana la 75% din suprafata plamanilor. In timpul internarii, mass-media a raportat de doua ori moartea sa presupusa, lucru negat de autoritatile ruse.

