Presedintele Ucrainei spune ca noul pachet de sanctiuni la adresa Rusiei nu este suficient si poate fi cu greu considerat proportional cu raul pe care lumea l-a vazut la Bucea. El i-a critict pe politicienii care inca nu pot sa decida cum sa limiteze comertul cu petrol din Rusia. Ucraina inisista ca Occidentul sa impuna embargo total asupra petrolului si gazelor rusesti.

Zelenski a afirmat, in mesajul video publicat in noaptea trecuta ca atitudinea fata de Rusia se schimba in sfarsit in lume, dupa ceea ce lumea a vazut la Bucea cand trupele rusesti s-au retras.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: ”Barbatii si femeile ucraineni ucisi la Bucea, la Irpin si in alte orase in care au intrat trupele rusesti reprezinta ultimul argument. Ultimul argument pentru fiecare cetatean al Rusiei sa decida daca este pentru razboi sau pentru pace. Daca sunteti pentru razboi, atunci veti fi izgoniti pentru totdeauna, pana la sfarsitul vietii si in final veti pierde totul.”

Zelenski a adaugat ca pentru cei care aleg sa continue razboiul este "sinucidere". 

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: "Azi, tarile vestice au anuntat un nou pachet de sanctiuni impotriva Federatiei Ruse. Noile investitii in Rusia sunt blocate, sunt aplicate restrictii impotriva unor banci sistemice din Rusia, sunt adaugate sanctiuni personale si alte restrictii.” 

Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirma totusi ca aceste sanctiuni nu sunt de ajuns si ca este nevoie de "mult mai mult" pentru incetarea razboiului.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: ”Acest pachet arata spectaculos, dar nu e de ajuns. Totusi poate fi cu greu considerat proportional cu raul pe care lumea l-a vazut la Bucea. Cu raul care continua la Mariupol. Daca nu exista un pachet de sanctiuni cu adevarat dureroase impotriva Rusiei si daca nu exista livrari de arme de care avem nevoie si pe care le-am cerut de multe ori, acest lucru va fi considerat de Rusia ca o permisiune. O permisiune de a merge mai departe, de a ataca, de a incepe un nou razboi sangeros in Donbas."

Zelenski a declarat ca Moscova face atat de multi bani din exporturile de petrol incat nu are nevoie sa ia in serios negocierile de pace si a cerut lumii democratice o blocada completa fata de sistemul bancar rusesc si sa nu mai cumpere petrol rusesc.