Primele vagoane cu cereale din Ucraina ajung la Galati. Care este destinatia finala a granelor

A fost reablitata intr-un timp record, dupa ce a stat nefolosita mai bine de doua decenii. Astfel, tara vecina, greu incercata de razboi, mai are un culoar prin care isi poate exporta productia catre Orient. Din portul de la Dunare, marfa va fi incarcata pe nave.

Odata ce ajung in Portul Docuri din Galati, granele din Ucraina vor fi depozitate intr-un siloz cu o capacitate de 25.000 de tone. Vor fi incarcate apoi pe vapoare.

Dan Tibilichi, director adjunct APDM: „Nava care este anuntata in portul Galati are undeva la 6.000 de tone capacitate. Asta inseamna ca navele vor veni cu o cadenta de una pe saptamana. Administratia Porturilor Dunarii Maritime a luat toate masurile necesare pentru a avea adancimile necesare operarii in siguranta a navelor. Aceste cereale vor pleca, de principiu, in Turcia”.

Operatiunea nu va fi tocmai simpla.

Mihai Oprisan, reprezentant operator siloz: „Pentru ca nu avem experienta anterioara recenta, vorbim de o experienta de acum 10-15 ani, cand s-a facut ultima manevra de acest gen, se va recurge la o manevra cu un singur vagon. Daca vorbim doar de a descarca vagonul in siloz poate dura in jur de 40-45 de minute daca toate formalitatile sunt in regula”.

Ucrainenii au inceput sa importe
In portul din Galati ar urma sa ajunga si alte marfuri, in drum spre Ucraina de aceasta data. Din cauza blocajului generat de razboi, vecinii nostri au inceput sa importe inclusiv produse metalurgice si petroliere.

Dan Tivilichi, director adjunct APDM: „Speram ca odata cu deblocarea acestor trenuri pe linia noua sa avem o crestere a cantitatii ce poate fi operata cu cereale din Ucraina. De asemeni, incepem sa avem oferte de marfuri care trebuie sa mearga spre Ucraina”.

Calea ferata cu ecartament larg, ce leaga Republica Moldova si Portul Docuri din Galati, a fost reabilitata de CFR in urma cu aproximativ o luna si jumatate. Pe acest drum feroviar, nefunctional mai bine de 22 de ani, transporturile de cereale din Ucraina vor intra direct in portul, pe la granita cu Republica Moldova, fara a mai avea nevoie de transbordare la frontiera.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: