Avioanele de vanatoare, elicopterele si dronele fortelor ucrainene inca zboara si reusesc sa doboare inamici de pe cer sau sa bombardeze convoaie, potrivit informatiilor publicate de catre Fortele Armate Ucrainene. Desi nu pot fi confirmate independent, informatiile ar insemna ca Rusia are o problema serioasa.
In primele ore ale conflictului, joi dimineata, Rusia a lansat un atac masiv cu rachete de croaziera care au vizat in principal baze aeriene si militare, aeroporturi, statii radar si orice element de infrastructura critica ce tine de operarea fortelor aeriene ucrainene si a apararii antiaeriene.
Atacul rusesc era oarecum de asteptat sa se desfasoare in acest fel - prima masura cheie intr-un astfel de razboi ar fi fost sa neutralizeze fortele aeriene si apararea antiaeriana pentru a reusi sa-si asigure superioritatea aeriana, adica sa poata opera fara mari probleme pe cerul de deasupra zonei de conflict - sa lanseze atacuri, sa lanseze trupe aeropurtate si sa transporte rapid echipamente si militari pe noi zone ale frontului.
Doar ca din informatiile care se contureaza Rusia nu ar fi reusit sa-si asigure superioritatea aeriana dupa trei zile de conflict. Ba mai mult, nici nu a reusit sa tina la sol sau sa distruga complet capacitatile aeriene de atac ale Ucrainei.
Astfel, atat elementele de aparare antiaeriana inca functioneaza - cel putin in unele zone - si reusesc sa doboare aeronave rusesti, iar avioanele de vanatoare ucrainene zboara si ele, inclusiv deasupra Kievului (poza de mai sus surprinde un MiG-29 inarmat al Ucrainei care zboara deasupra Kievului, putin inainte de o lupta aeriana cu un alt avion de vanatoare).
Ingrijorator pentru Rusia mai este si faptul ca mai multe state europene au anuntat ca furnizeaza Ucrainei numeroase tipuri de arme anti-aeriene, rachete Stinger si altele de acest fel.
In plus, Armata Ucrainei tocmai a a anuntat ca a primit din partea vestului un nou lot de rachete aer-aer care deja sunt montate pe avioanele de vanatoare.
Ucraina sustine ca a doborat elicoptere si avioane de atac ale Rusiei / Legenda „Fantomei din Kiev”
In ultima zi, fortele ucrainene au anuntat ca au reusit sa doboare:
- 11 elicoptere de diferite tipuri
- trei avioane de vanatoare Suhoi SU-30CM
- doua avioane de atac Suhoi Su-25
- inca un avion de transport Il-76c are transporta trupe aeropurtate (dupa ce mai doborasera doua avioane IL-76 cu o noapte inainte).
Potrivit ucrainenilor, aeronavele inamice au fost doborate cu avioanele proprii de vanatoare Su-27 si sistemele antiaeriene S-300 si BUK M-1.
Totodata, fortele ucrainene au facut publice imagini cu o drona turceasca de atac Bayraktar TB2 care bombardeaza un convoi rusesc la nord de Crimeea.
In total, potrivit ultimelor informatii centralizate duminica de catre armata Ucrainei, circa 4.300 de militari rusi ar fi murit in timpul invaziei din Ucraina, iar trupele ruse ar fi pierdut pierdut aproximativ 146 de tancuri, peste 700 de blindate, 27 de avioane si 26 de elicoptere.
Campania anti-aeriana a ucrainenilor a prins contur atat de puternic dupa primele zile de razboi, incat deja pe retelele sociale se vorbeste despre „Fantoma din Kiev”, un nenumit pilot ucrainean de MiG-29 care ar fi reusit sa doboare cel putin sase aeronave ale rusilor. Desigur, informatiile nu au fost confirmate si este greu de crezut ca acest lucru s-ar fi intamplat si aproape imposibil de demonstrat intr-o directie sau alta.
In orice caz „Fantoma din Kiev”, chiar daca doar o legenda a primelor zile de conflict, ilustreaza perfect rezistenta ucrainenilor pe frontul aerian.


