Ucrainenii spun au respins un atac cu drone lansat de Rusia. 9 din cele 10 aparate au fost distruse. Totodata Harikovul si regiunea Zaporojie au fost atacate cu rachete. Au fost avariate case si cladiri, dar nu s-au inregistrat victime. Institutul pentru Studiul Razboiului noteaza ca trupele ucrainene au reusit sa respinga ofensiva rusilor in Bahmut. 

Fortele ucrainene spun ca au doborat noua din zece drone Shahed-136 pe care Rusia le-a lansat impotriva mai multor tinte din regiunile Sumi si Cernigov.  

Statul Major de la Kiev a publicat imagini si cu doborarea altor cinci tinte aeriene, probabil baloane cu aer. 

Totodata rusii au tras cel putin 6 rachete S-300 in regiunea Harikov, avariind mai multe case si depozite. Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, unde se afla cea mai mare centrala nucleara din Europa, a fost bombardat de armata rusa in timpul noptii si dimineata devreme. Au fost provocate distrugeri ale infrastructurii civile. 

Au fost lovite zone private din satele Rozumivka, Nijhnii si Hortitsia. Din fericire nu s-au inregistrat victime.  

„Iata aici a cazut o racheta!” 

Potrivit fortelor aeriene ale Ucrainei, rusii au inceput sa foloseasca in mod activ bombe cu aripi 

Iurii IGNAT, PURTATORUL DE CUVANT AL FORTELOR AERIENE ALE UCRAINEI:„Fara a zbura in zona de distrugere a apararii noastre aeriene, ei arunca aceste bombe. Bombele de 500 kg zboara zeci de kilometri. Aceasta bomba are un focos si trebuie de facut ceva in acest sens. Nu numai sistemele de aparare aeriana pe care le asteptam, dar trebuie sa creasca presiunea asupra partenerilor occidentali pentru a crea o coalitie de aviatie si pentru a oferi Ucrainei avioane de lupta.”  

Asezarile Belogorovka, Bahmut, Avdeevka si Mariinka raman in epicentrul luptelor din estul tarii, se arata in raportul de azi al Statului Major de la Kiev. Armata Ucrainei spune ca a respins peste 80 de atacuri in ultima zi. 

Ucraina controleaza in prezent doar o treime din orasul Bahmut. 

Fortele armate ucrainene au publicat pe retelele sociale o inregistrare video care arata cum au reusit sa prinda intr-o ambuscada o coloana de blindate ruse in, apropiere de Bahmut. Militarii ucraineni au distrus tancurile cu rachete Javelin.

Trupele ucrainene fac daune considerabile  mercenarilor Wagner care lupta in orasul Bahmut. Intre timp, presedintele rus Vladimir Putin a semnat ieri un decret prin care 147.000 de cetateni sunt convocati pentru satisfacerea serviciului militar. Institutul pentru Studierea Razboiului sustine in actualizarea sa ca noii recruti nu vor creste puterea de lupta a Rusiei pe termen scurt. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.