Forțele Navale Române au distrus, miercuri, o dronă maritimă, care ulterior s-a dovedit a fi un model „Sea Baby”, de fabricație ucraineană. În schimb, SBU neagă că ar fi a Ucrainei, scrie stirileprotv.ro

Armata română a distrus o dronă maritimă care punea în pericol navigația în Marea Neagră, a anunțat miercuri Ministerul Apărării Naționale, pe fondul îngrijorărilor crescânde cu privire la riscurile pentru transportul maritim în zonă legate de războiul din Ucraina.

MApN a declarat că drona, care a fost găsită într-o zonă situată la 36 de mile marine (66 km) est de Constanța, era un model Sea Baby. Sea Baby este o dronă navală dezvoltată de Ucraina.

Însă, ministerul nu a precizat țara din care provine această dronă, dar a confirmat modelul.

„Echipa de intervenție a primit aprobarea pentru neutralizarea obiectului identificat, în conformitate cu procedurile operaționale în vigoare, iar în jurul orei 13:00, drona maritimă a fost distrusă printr-o detonare controlată”, a declarat Ministerul Apărării într-un comunicat.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat miercuri seară că toate dronele sale maritime „Sea Baby” angajate în misiuni operaţionale în regiunea Mării Negre au fost identificate, că nu a pierdut niciuna şi că niciuna nu a intrat în apele teritoriale româneşti, informează Reuters.

„Niciunul dintre sistemele de drone 'Sea Baby' ale SBU nu a intrat în apele teritoriale româneşti. Ucraina aderă cu stricteţe la dreptul internaţional, nu încalcă frontierele internaţionale şi îşi tratează partenerii cu respect”, se menţionează într-un comunicat emis de serviciul de presă al SBU.

În ultimii aproape patru ani, în Marea Neagră, au fost neutralizate aproximativ 150 de mine marine, şapte dintre acestea fiind distruse de Forţele Navale Române, se mai menţionează în comunicatul MApN.

Îngrijorările legate de siguranţa transportului maritim în Marea Neagră, după atacuri asupra unor petroliere având legături cu Rusia, unele revendicate de Ucraina, au dus la creşterea primelor de asigurare într-o întindere de apă crucială pentru transportul de cereale, ţiţei şi produse petroliere.

De altfel, ministrul de Externe turc, Hakan Fidan, şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, au discutat miercuri tocmai despre siguranţa în Marea Neagră, a declarat o sursă din Ministerul de Externe turc, după ce Ankara şi-a exprimat preocuparea cu privire la atacuri.

România, Bulgaria şi Turcia au un grup operativ comun pentru dezamorsarea minelor rătăcite, care au început să plutească în Marea Neagră după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

Petroliere din flota-fantomă rusă, lovite cu drona „Sea Baby”

Ucraina a revendicat, sâmbătă, un atac vizând două petroliere, la Marea Neagră, şi anunţă că a lovit cu drone navale aceste nave din flota fantomă rusă folosită de Moscova pentru a ocoli sancţiuni care i-au fost impuse de către Occident, relatează AFP.

O sursă din cadrul Serviciului ucrainean de securitate (SBU) declară AFP că aceste petroliere - Kairo şi Virat - au fost lovite cu drone de tip ”Sea Baby” într-o operaţiune comună a SBU şi Marinei ucrainene.

Noile drone Sea Baby, mult mai puternice

Drone navale Sea Baby modernizate sunt echipate cu un lansator de rachete Grad de 122 mm cu zece tuburi, oferind platformei o putere de foc considerabilă.

În cazul celor echipate cu o mitralieră girostabilizată, operată de la distanță, armamentul este o armă de calibru 12,7 mm, oferind dronei o capacitate mai mare de autoapărare împotriva navelor de patrulare sau a diverselor tipuri de amenințări aeriene. În unele configurații, ambele tipuri de arme sunt combinate, completând rolul de atac greu al platformei cu capacități îmbunătățite de autoapărare. Îmbunătățirile cunoscute nu se limitează la noi tipuri de armament, ci includ și o creștere a razei maxime de acțiune și a capacității de încărcare.

Mai precis, oficialii serviciilor de informații ucrainene au indicat că noile modele Sea Baby și-au extins raza de acțiune de la 1.000 de kilometri la 1.500, ceea ce analiștii consideră o îmbunătățire substanțială. În ceea ce privește sarcina utilă, capacitatea fiecărei unități a fost mărită de la 1.000 de kilograme la 2.000, permițând transportul de noi lansatoare de rachete și mitraliere sau, alternativ, încărcături explozive mai mari pentru rolul său anterior de atac.

Aceste drone navale au jucat deja un rol semnificativ în conflictul ruso-ucrainean de la introducerea lor în serviciu în 2023. Unul dintre cele mai ilustrative exemple a fost utilizarea lor în atacul ucrainean asupra podului Kerch din iunie acelui an, care a provocat pagube grave uneia dintre principalele legături de infrastructură care fac legătura cu Peninsula Crimeea.

Ele au fost utilizate și în atacuri împotriva navelor de război rusești din Marea Neagră, forțând Moscova să achiziționeze noi sisteme radar, echipamente de război electronic și arme cu rază scurtă de acțiune pentru a le contracara, precum și să relocheze activele la distanțe mai sigure de liniile frontului, potrivit site-ului Zona Militar.