Mai multi civili ucraineni au devenit spaima militarilor rusi, dupa ce au inceput sa-si foloseasca dronele ca sa detecteze tancurile si blindatele rusesti. Intr-un reportaj realizat de CNN, vedem cum echipa de amatori de drone lupta din greu in fiecare zi pentru a ajuta armata ucraineana sa reziste in fata invaziei. Imaginile obtinute de CNN sunt foarte explicite si tulburatoare. Intr-una dintre ele se vede cum militarii rusi ii omoara pe parintii unui copil, chiar in fata lui, dupa ce i-au dat jos din masina.

 

Este ca o scena de la portile iadului. Oamenii morti zac pe o autostrada la vest de Kiev. Unii dintre ei au ramas langa masinile lor distruse, in timp ce cainii sunt in cautare de hrana. Asta au lasat in urma fortele rusesti cand s-au retras din zona.

Oleksandr Radzikhovskiy spune ca acestia erau civili, care au fost atacati de militarii rusi aflati intr-un tanc: „Este o zona de razboi. Vedeti? Aceste masini, uitati, erau in linie. Nu sunt masini aici pentru ca nu le lasau sa treaca. Trageau imediat ce se apropiau”.

Guvernul rus neaga ca trupele tintesc civili si spune ca acuzatiile sunt false si propagandiste. Insa Oleksandr face parte dintr-o unitate care opereaza drone si care a filmat un astfel de incident.

Era 7 martie cand rusii inca aveau controlul total asupra acestei zone si un grup masini se deplasa pe autostrada. Au facut cale intoarsa dupa ce au fost atacati de acest tanc.

In imagini se vede o cum o masina este oprita de militarii rusi, iar soferul coboara. Si-a ridicat mainile deasupra capului si imediat a fost impuscat. Doi oameni au fost ucisi in acea zi, Maksim Iovenko si sotia sa, Xenia, care se afla in vehicul. Familia le-a confirmat identitatile pentru CNN.

Dupa incident, drona a filmat si cum trupele rusesti scot alti doi oameni din masina. Rudele au confirmat ca cei doi erau fiul de sase ani al cuplului si un prieten de familie, care calatorea cu ei. Amandoi au fost eliberati mai tarziu. Soldatii rusi verifica apoi corpul lui Maksim, dupa care il tarasc in alta parte.

Acest incident este traumatizant, dar si motivant pentru unitatea lui Oleksandr. „In viata de zi cu zi, inainte de razboi, eram civili carora le placea sa controleze drone si sa filmeze clipuri pentru YouTube. Cand a inceput razboiul, am devenit o parte vitala a rezistentei”, spune acesta.

Oleksandr ne-a trimis filmari lungi de cateva ore, in care echipa lui cauta vehicule rusesti si chiar le gasesc, desi sunt aproape imposibil de detectat. Dupa aceea, ii ajuta pe ucraineni sa le loveasca.

Oleksandr: Suntem ochii lor. Spunem asta pentru ca poti vedea cu ochii si apoi sa raportezi. Imediat ce vezi, poti planui un atac aerian sau cu artilerie.
Reporter: Cat timp dureaza sa trimiteti informatii in locurile potrivit pentru a putea apoi sa actionati pe baza respectivelor informatii?
Oleksandr: In cel mai bun caz, dureaza cateva minute.

Si, uneori, un mic tantar poate elimina o intreaga turma de elefanti. Aceasta este o drona a unitatii lui Oleksandr, care cauta o coloana de tancuri rusesti si vehicule blindate. Iar aceasta este respectiva coloana, dupa ce drona a depistat-o. Oleksandr spune ca unitati precum a lui au jucat un rol major in alungarea trupelor ruse, desi ucrainenii sunt depasiti de situatie.

„Putem spune ca nu vrem sa ramanem aici, ca este sinucidere si ca trebuie sa plecam, dar militarii trebuie sa ramana. Primesc ordin sa ramana, deci trebuie sa ramana. Pot muri, dar raman aici, raman pe pozitii”, ne-a mai spus ucraineanul.

Nimeni nu stie cati soldati rusi au murit aici, dar grupul lui Oleksandr spune ca multi au fost eliminati de acest grup de piloti amatori de drone, care vor sa-si apere tara.

Sursa: